Dihonie la vârf în justiția sibiană! Drașoveanu vs. Drașoveanu

O judecătoare din Sibiu a obținut un ordin de protecție extrem de dur împotriva soțului ei, nimeni altul decât șeful Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Sibiu. Ofițerul a reușit să revoce decizia, însă lupta lor nu se oprește aici.

Reporterii Mesagerului de Sibiu au aflat că unul dintre cei mai apreciați polițiști sibieni și una dintre cele mai cunoscute judecătoare poartă, în această perioadă, un adevărat război. Este vorba despre comisarul șef Bogdan Drașoveanu, șeful Serviciului de Investigații Criminale, și judecătoarea Corina Drașoveanu, în vârstă de 43 de ani, fosta președintă a Judecătoriei Sibiu, în prezent șefa Biroului de Statistică Judiciară al Ministerului Justiției.

Detașare și divorț

Cei doi au format o familie de invidiat până anul trecut, când judecătoarea a promovat o acțiune de divorț. Din 2013, Corina Drașoveanu este detașată la București, la Ministerul Justiției. De acolo, aceasta a îndreptat toate tunurile justiției asupra soțului. Ofițerul de la Poliția Judiciară a fost chemat în fața instanței pentru că socrii săi au cerut anularea unei donații. În același timp, judecătoarea a solicitat și divorțul, dar și un ordin de protecție. La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o instanță a Judecătoriei Sibiu avea să-i dea cea mai cruntă lovitură șefului din Poliție.

Dat afară din casă

Comisarul avea să fie obligat să nu se mai apropie la mai puțin de 100 de metri de soția și de fiica sa. Contactat telefonic, Drașoveanu a recunoscut impunerea ordinului de protecție, însă a preferat să nu ofere detalii deocamdată, având în vedere subiectul delicat. Iată ce se arată în soluția Judecătoriei Sibiu: „Obligă pârâtul să păstreze faţă de reclamantă, faţă de minoră, faţă de locuinţa situată în Sibiu, faţă de locuinţa mamei reclamantei, faţă de locul de muncă al reclamantei – Ministerul Justiţiei din Bucureşti, faţă de locul de joacă al minorei din zona Promenada Mall din Şelimbăr, jud. Sibiu, faţă de Şcoala Germană unde minora este înscrisă, respectiv, o distanţa minimă de 100 metri. Interzice pârâtului de a avea orice contact cu reclamanta şi minora, inclusiv telefonic. Măsurile sunt valabile o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului”. Mai mult, ofițerul a fost evacuat din imobil. Este o hotărâre foarte dură, în condițiile în care genul acesta de interdicții se aplică, de obicei, doar unui tată foarte violent, care pune în pericol chiar viața soției sau a propriului copil. Cunoscuții lui Bogdan Drașoveanu nu-l descriu, însă, pe acesta ca fiind un astfel de personaj. Cum o asemenea sentință i-a pus în pericol chiar cariera, conducerea IPJ a hotârât suspendarea acestuia din funcție și mutarea sa la un birou care nu implică muncă de teren.

Bătălia s-a încheiat, dar nu și războiul

Polițistul a parat „loviturile“ soției și, după două săptămâni, a reușit să revoce ordinul de protecție al Judecătoriei. Tribunalul a considerat nedreaptă soluția magistraților de la prima instanță. Nu trebuie uitat că Judecătoria Sibiu a fost condusă de Corina Drașoveanu din 2007 până în 2013. Poate părea ciudat, dar justiția care în 2014 i-a plătit judecătoarei o leafă de peste 27.000 de lei lunar s-a arătat foarte înțelegătoare cu aceasta.

Ofițerul Bogdan Drașoveanu și soția sa, Corina Drașoveanu, care lucrează în Ministerul Justiției, au ajuns în fața instanței

Ofițerul Bogdan Drașoveanu și soția sa, care lucrează în Minister, au ajuns în fața instanței

1.261 cazuri anul trecut în țară

Ordinul de protecție este un document destul de greu de obținut. Deși cele mai multe dintre româncele agresate de către soți au preferat să nu facă nici un demers pentru a solicita sprijinul autorităților, anul trecut au fost totuși peste 1.200 de curajoase care au solicitat judecătorilor un ordin de restricție pentru consortul violent. Dintre acestea, însă, doar jumătate l-au obținut. „Avem o problemă, în condiţiile în care există judecători şi judecătoare care consideră că două zile de îngrijiri medicale pe certificat medico-legal nu e mare lucru, că nu reprezintă violenţă sancţionabilă”, este de părere Mihaela Săsărman, președinta unui ONG care militează împotriva violenței.

One Comment

  1. Din pacate acest ordin se obtine usor in cazuri unde sunt influente mari, fara a se tine cont de faptul ca in urma ordinului de restrictie pe nedrept, raman traume atat la copii cat si la tata.
    Verificati ordinele de protectie din iulie 2015 la Judecatoria Sibiu , veti vedea in baza caror ineptii si magarii au fost emise !!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*