Din 10 ianuarie 2022, buletinele de Sibiu vor avea seria ”SR”

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu (DJEP), aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, anunță sibienii că începând cu data de 10 ianuarie 2022, ca urmare a epuizării secvenței de numere alocate seriei compuse din literele „SB”, cărțile de identitate eliberate de către serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor de pe raza județului Sibiu, precum și cele eliberate de către DJEP, utilizează o nouă serie conținând literele „SR”.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu readuce la cunoștința tuturor cetățenilor din județul Sibiu că documentele de identitate (cărțile de identitate și cărțile de identitate provizorii) al căror termen de valabilitate a expirat începând cu data de 01.03.2020 își păstrează valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Totodată, persoanele care nu au solicitat eliberarea primului act de identitate sau cărora le-au intervenit orice modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, precum schimbarea domiciliului, schimbarea numelui/prenumelui etc, sau persoanelor care au pierdut ori cărora li s-a deteriorat/distrus/furat actul de identitate, sunt îndemnate de către colectivul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu să își îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

În acest sens, persoanele aflate într-una dintre situațiile expuse anterior sunt așteptate fie la sediul DJEP Sibiu, str. Câmpului, nr.14, fie la sediul unuia dintre cele 19 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu (în prezent, cele constituite în subordinea consiliilor locale ale municipiilor Sibiu și Mediaș, cele ale orașelor Agnita, Avrig, Cisnădie, Copșa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște și Tălmaciu, precum și cele ale comunelor Axente Sever, Dârlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mică, Turnu Roșu), structuri aflate în coordonarea metodologică a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu.

Cetățenii sunt atenționați să consulte în prealabil procedura și programul de lucru stabilite la nivelul fiecărui serviciu de evidență a persoanelor din județul Sibiu. Relații suplimentare privind activitatea de specialitate în materie de evidență a persoanelor se pot obține accesând website-ul instituției www.djepsibiu.ro, în secțiunile dedicate acestei activități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*