Din 4 iulie, temperaturile vor depăși 29 de grade Celsius

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat că de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.

„Izolat, vom mai avea cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat directorul ANM, în cadrul şedinţei comandamentului pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul Afacerilor Interne. Mateescu a mai spus că vremea se va încălzi abia de miercuri, 4 iulie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*