Din luna septembrie, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi deschisă și sâmbăta

Începând cu data de 8 septembrie, sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va avea program de lucru cu publicul și în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 13.00.

Această inițiativă vine în întâmpinarea intereselor de studiu și lectură ale utilizatorilor. Astfel, cei interesați pot accesa Compartimentul pentru Copii și Tineret (Corp B, etajul 1), Compartimentul pentru Adulți și Sala de Lectură (Corp B, etajele 4 și 5), situate în sediul central al bibliotecii (str. George Barițiu, nr. 7, Sibiu).

„Considerând accesibilitatea drept una din funcțiile esențiale ale bibliotecii și cunoscând îndeaproape nevoile utilizatorilor noștri, am făcut tot posibilul să punem în practică această prelungire a programului de lucru în zilele de sâmbătă. De aceea ne bucură faptul că putem acum să dăm curs solicitărilor pasionaților de studiu și lectură și să atragem alte categorii de cititori care nu reușesc să ajungă la bibliotecă în timpul săptămânii”, a declarat Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

În prezent, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu deține numeroase colecţii de documente din toate domeniile cunoaşterii: carte românească şi străină, publicații periodice românești și străine, colecţii de materiale audio și audiovizuale, manuscrise, documente de corespondență, documente iconografice, carte veche românească și străină, cărți rare, documente cartografice, ex-libris-uri, decorații și altele. Întregul fond al bibliotecii, constituit, organizat şi dezvoltat sistematic în cei peste 150 de ani de existenţă, este pus la dispoziția publicului larg prin intermediul compartimentelor de împrumut din sediul central și cele cinci filiale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*