„Directorul de teatru” se joacă cu casa închisă

Spectacolul de operă pentru copii „Directorul de teatru”, de Wolfgang Amadeus Mozart, pus în scenă de Opera Comică pentru Copii din București, se va juca astăzi cu casa de bilete închisă.

Evenimentul face parte din proiectul Sibiu Opera Festival și se va desfășura cu începere de la ora 19, la sala Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu.

„Directorul de Teatru” este o adaptare a operei comice cu același nume, compuse de Mozart. Inițial, opera a fost scrisă la comanda împăratului Joseph al II-lea, pentru a fi pusă în scenă la un prânz privat, în fața a 80 de invitați. Lucrarea este considerată o parodie a vanității cântăreților de operă, care se luptă pentru avea un statut cât mai înalt și o plată pe măsură. Opera originală este destul scurtă, având aproximativ 35 de minute, însă regizorul Cristian Mihăilescu a venit cu o serie de completări ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor. Personajul central este un director de teatru, care, asistat de „Buffo – cântărețul comic, organizează audiții pentru alcătuirea unei trupe de operă. Primele două pretendente la angajare sunt doamnele Hertz (Doamna Inima) și Silberklang (Doamna Sunet de argint), care își dispută întâietatea pentru obținerea rolului principal și, implicit, a salariului mai mare. Regizorul român introduce în acest casting plin de bătăi de cap și personaje extrem de cunoscute din opere celebre ale lui Mozart. Astfel, avem ocazia să-i ascultăm la audiții pe Susanna și Marcellina din “Nunta lui Figaro”, pe Monostatos, Papageno și Papagena din “Flautul Fermecat”, dar și pe Pedrillo din “Răpirea din Serai”. Toate aceste personaje interpretează arii sau duete din operele din care provin. În felul acesta, “Directorul de Teatru” devine un fel de vizită în spatele cortinei, zugrăvind frământările și aventurile pregătirii unui spectacol.”

Ediţia a XVI-a a proiectului Sibiu Opera Festival se desfăşoară anul acesta în perioada 15 septembrie – 5 octombrie. Pe parcursul celor 21 de zile de festival sunt programate spectacole de operă, musical, operă pentru copii, recitaluri și dans contemporan. Nu lipsesc din programul acestei ediții momentele de arii din opere în spații publice – intitulate sugestiv ”Take an Opera Break” și nici concursul de canto ”Vox Artis”, ajuns anul acesta la ediția IX-a. Festivalul se va deschide cu un spectacol de dans contemporan, ”Peer Gynt”, eveniment realizat în colaborare cu Teatrul de Balet Sibiu.

Biletele pentru Sibiu Opera Festival pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro, de pe pagina de facebook fb.com/filarmonicaSibiu, de pe portalul www.kompostor.ro și de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, str. Cetăţii nr.3-5) de luni până joi, între orele 12-16. În funcţie de eveniment, preţul unui bilet este de 20 sau 30 lei. Se acordă reducere de 50 % pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*