Directorul Filarmonicii şi-a anulat deplasarea în Italia, unde trebuia să jurizeze un concurs

Directorul Filarmonicii din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş, a renunţat să mai meargă în Italia, unde trebuia să jurizeze un concurs, din cauza coronavirusului, a anunţat astăzi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laurenţiu Străuț, citat de Agerpres.

„Vă pot comunica faptul că, în momentul de faţă nu avem evenimente sau colaborări cu artişti anulate din cauza situaţiei globale generate de răspândirea coronavirusului (COVID-19). A fost anulată o singură deplasare în Italia – este vorba despre participarea dirijorului Cristian Lupeş – managerul Filarmonicii de Stat Sibiu – în calitate de membru al juriului la un concurs de pian programat în Bologna la finalul lunii martie”, a comunicat Străuţ.

Potrivit sursei citate, Ada Milea va concerta sâmbătă, 15 martie, în noul spaţiu destinat evenimentelor culturale – Chimniţa Filarmonicii. Alături de Ada Milea, pe scenă va urca şi Bogdan „Bobo” Burlăcianu, membru al formaţiei „Fără zahăr”. Evenimentul, intitulat „Concert în 2”, va începe la ora 20,00 şi este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*