Diriginție cu polițiștii

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Tălmaciu și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Sibiu s-au întâlnit, în această săptămână, cu elevii claselor a X-a și a XI-a care învață la Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din localitate.

Activitatea a fost una de prevenire a criminalității în rândul adolescenților, dialogul atingând puncte sensibile din viața de zi cu zi a tinerilor aflați la răscruce de drumuri, obiectivul polițiștilor fiind acela de a-i ajuta în a lua cea mai bună decizie, aceea de a respecta legea, de a se comporta civilizat, de a se feri de pericole și, nu în ultimul rând, de a se orienta către o carieră de polițist.

Așa cum era de așteptat, prevenirea implicării tinerilor în evenimente rutiere a captat atenția celor aproximativ 50 de elevi prezenți, aceștia fiind interesați îndeosebi de prevederile legale referitoare la conducerea mopedelor pe drumurile publice.

Agentul de poliție rutieră a explicat pe înțelesul tuturor ce este mopedul, care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea conduce un astfel de autovehicul, dar și care sunt riscurile implicării în accidente rutiere. Și cum sezonul cald a fost întotdeauna unul al plimbărilor pe două roți, pentru că cei prezenți nu au încă vârsta necesară conducerii unei motociclete, tinerii au fost instruiți cu privire la disciplina pe care bicicliștii trebuie să o manifeste în trafic pentru a se feri de pericole.

Toate aspectele privind siguranța rutieră au fost discutate și în contextul în care orașul Tălmaciu este localitate de tranzit pentru unul dintre cele mai intens circulate drumuri naționale, DN 7, minorii fiind implicați în accidente rutiere produse fie pe fondul neacordării de prioritate pietonilor, fie pe fondul traversării neregulamentare.

La fel de important s-a dovedit dialogul pe tema prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor. Noțiunile de „dosar penal”, „răspundere penală”, „infracțiune”, „contravenție”  au fost elemente de noutate pentru elevi, care au conștientizat încă o dată că respectul față de lege și respectul față de semeni se întrepătrund, generând o societate civilizată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*