Distanță de 2 metri între mese pe terase și dezinfecții după fiecare client. Recompensă: reducere la jumătate a taxei

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sibiu s-a întrunit azi într-o ședință convocată de primarul Astrid Fodor și a luat măsuri de protecție a  clienților  teraselor din Sibiu, în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, începând de sâmbătă, terasele vor fi obligate să instituie următoarele măsuri:

  • Amenajarea terasei astfel încât distanța dintre mese să fie de 2 m.
  • Dezinfectarea suprafețelor și mobilierului terasei după plecarea fiecărui client
  • Îndepărtarea protecțiilor laterale ale teraselor, pentru o mai bună ventilare a spațiului

„Poliția Locală și Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor efectua controale pentru a verifica respectarea acestor măsuri. În cazul în care nu se respectă, avizul de ocupare a domeniului public va fi anulat, iar terasa în cauză va fi ridicată”, anunță Primăria Sibiu.

Edilii nu exclud posibilitatea unor măsuri mai radicale, pentru protecția populației.

Primăria face apel la sibieni să limiteze la maxim deplasările care nu sunt absolut necesare și să evite cât mai mult posibil locurile publice.

Reduceri cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru cei care respectă măsurile de protecție

Pentru a compensa aplicarea acestor măsuri, precum și pentru a reduce impactul economic negativ cauzat de lipsa turiștilor, primarul anunță că va propune Consiliului Local reducerea cu 50% taxa de închiriere a domeniului public pentru terase până în data de 30 iunie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*