Distanța mai mică de 2 m pe plajă ar putea fi permisă doar între soți și copiii însoțiți de părinți sau bunici

Distanța mai mică de doi metri pe plajă va fi permisă doar între soți și copiii însoțiți de părinți sau bunici.

Aceasta este recomandarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, trimisă spre aprobare Guvernului. A ajuns deja la urechile turiștilor și a stârnit, după caz, zâmbete ori îngrijorare, mai ales printre cei îndrăgostiți, dar necăsătoriți, care nu mai au voie să se apropie unul de celălalt la plajă.

Pe plajele de la mare doar zgomotul valurilor le distrage atenția celor mai mulți dintre turiști pentru care „restricții, măsuri, impuneri” sunt doar vorbe îndepărtate. De-a lungul zilei a circulat informația că, în curând sub umbrele, vor fi, vorba cântecului, doar doi: soț și soție.

1 august este data de la care se schimbă regulile pe plajă. Apropiați vor mai putea fi doar membrii aceleași familii: rudele de gradul 1 și copii. Restul trebuie să păstreze distanța.

Vestea că trebuie să reorganizeze plajele i-a susprins pe administratorii care trebuie să vegheze la respectarea normelor, altfel pot fi amendați cu până la 25.000 de lei. Ei vor fi cei care vor avea grijă ca prietenii să păstreze distanța. Tot ei și autoritățile locale se vor asigura că cei care împart aceeași umbrelă sunt căsătoriți. Restul îndrăgostiților își vor petrece vacanța pe plajă, la o distanță de doi metri.

George Niculescu, prefectul Constanței„Aceste măsuri vor fi aplicate de structurile Ministerului de Interne.”

Reporter: „Cum vi se pare introducerea unei noi reglementări în a se interzice venirea la mare cu prietenii sau cu alte persoane care nu fac parte din familie?”

Bărbat„O idee proastă, foarte proastă. ”

Femeie„Eu am venit cu copilul și cu soțul, fără prieteni. Nu este indicat. Plaja este foarte aglomerată, pentru că nu se păstrează distanța. Trebuie să vii la o oră rezonabilă să stai puțin și să pleci.”

Nicolae Bucovală, Președinte Asociația Patronală Mamaia:„Deci nu mai vorbim acum de grupuri de prieteni, de grupuri, dar asta nu deranjează cu nimic, pentru că un prieten poate să stea și la doi metri și să vorbească sau să se ducă undeva cu masca și să joace table.Din punctul nostru de vedere nu cred că problemele de răspândire a virusului se află pe plajă, în mediu, dacă vreți sărat, în mediul salin.”

Reporter„Cu cine ați venit la mare?”

Femeie„Cu nora mea, nepotul.”

În curând, doamna va trebui să-i invite să păstreze distanța, iar autoritățile locale trebuie să intervină când nu se respectă noile reguli.

Decebal Făgădău, primar Constanța: „Acum, de la 1 august, se propun niște măsuri aberante, care vor lovi turismul românesc.”

Turiștii se întreabă cine-i va împiedica să se întâlnească totuși cu prietenii în apă, la mai puțin de doi metri. Un răspuns vine de la prefectul Constanței care apelează la conștiința turiștilor. Tot el îi învață pe administratorii plajelor cum să aplice noile măsuri.

Prefect„Ca agent aș amenaja în așa fel șezlongurile, încât să nu iau amendă, iar dacă turistul se apropie, să fie pe răspunderea lui și să ia el amendă.”

Măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuie aprobate de Guvern.

Sursă: Știrile PRO TV

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*