Diversitate pe străzile Sibiului, la FITS 2017

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este recunoscut pentru atenția pe care o acordă spectacolelor de stradă din timpul evenimentului, dedicate atât comunității locale – fără sprijinul căreia dezvoltarea festivalului ar fi fost mult mai anevoioasă -, cât și turiștilor care se vor afla în Sibiu în perioada 9 – 18 iunie.

„Spectacolele de stradă sunt forța acestui festival, iar calitatea lor a crescut de la an la an. Pentru ca sibienii și cei care vin în Sibiu special pentru festival să se poată bucura de calitate și diversitate în artele spectacolului, Piața Mare, Pietonala Bălcescu, Piața Mică și alte spații în aer liber primesc cele mai importante companii în artele spectacolului de stradă care dau farmecul, emoția și marea așteptare pe care Festivalul le aduce an de an”, spune Constantin Chiriac, președintele FITS.

„Incursiune în abis” / foto: Laurent Quinkal

Compania franceză de teatru Cie Remue Menage dă startul spectacolelor outdoor din cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. „Incursiune în abis” este o paradă de lumini purtată de ritmul tobelor taiko și de sunete electronice, acompaniate de meduze, stele strălucitoare, un cal de mare maiestuos și de Diavoli de Mare pe picioroange. Circ, muzică, foc, elemente pirotehnice – toate acestea ne poartă într-un univers ce îmbină tărâmul subacvatic cu cel terestru.

„Acei oameni minunați și mașinăriile lor visătoare” / foto: Bénédicte Deramaux

„Acei oameni minunaţi şi maşinăriile lor visătoare” vin din Franța să anime pietonala Nicolae Bălcescu, îmbinând instalațiile mecanice cu circul, muzica și teatrul. Creațiile companiei P.I.P.O.T.O.T.A.L. sunt inspirate dintr-o lume a visului patronată de artificii.

„Farmecul Carnavalului” / foto: Lourdes Flores

Comparsa Las Monjas ne aduc „Farmecul Carnavalului”! Cu o energie debordantă, muzică și dans, lasă loc unor explozii de culori. O atmosferă pe cât de juvenilă, pe atât de extravagantă, condusă de 100 membri plini de entuziasm.

Teatro Laboratorio Isola di Confine îmbină elemente din Commedia dell’Arte cu muzica pop și cea clasică. „Pulcinella în paradă” este o incursiune fantastică în teatrul italian de stradă: improvizații, măști, muzică și multă voie bună!

Din Coreea de Sud, „Zâna, cerbii şi tăietorul de lemne” ne dau întâlnire cu o marionetă-gigant de 6 metri, cerbi care țopăie pe picioroange cu arcuri, un cocoș-robot și familia-de-fețe-zâmbărețe. Basmul tradițional sud-coreean „Zâna și Tăietorul de Lemne” este transpus în fața publicului, pe stradă, sub forma unei reinterpretări teatrale pline de magie.

Sezonul de stradă este susținut și în acest an de Banca Transilvania.

„Dedicăm patru zile de festival unuia dintre cei mai mari creatori de circ din lume, David Dimitri, inițiativă pe care FITS intenționează să o aplice și în următorii ani, cu alte companii similare. Este un cadou oferit de festival comunității sibiene (și nu numai), fiind primul spectacol de acest gen care are loc într-un cort de circ, la Baza Hipică Sibiu, str. Vasile Aaron nr. 20”, au adăugat organizatorii. „În aplauzele voastre… Omul-Circ!”, eveniment prezentat de Dedeman, este un spectacol de circ contemporan creat și interpretat de un singur om, fără animale și fără alt suport de scenă, fiind o combinație inovatoare de acrobații, mers pe sârmă, muzică și trapez. Prestația sa poate fi asemuită cu manifestul unui artist „de un talent nebun” (apreciere făcută de faimosul Maurice Béjart) care vrea să interpreteze cel mai îndrăzneț spectacol de circ din toate timpurile. Îl puteți vedea pe David Dimitri, Omul-Circ, zilnic, în perioada 15 – 18 iunie, după următorul program: joi, 15 iunie și vineri, 16 iunie, de la ora 19:00; sâmbătă, 17 iunie, de la ora 13:00 și de la ora 19:00, iar duminică, 18 iunie, de la ora 13:00.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*