Doar o treime din absolvenţii prezenţi la bursa locurilor de muncă, selectaţi pentru angajare

Doar 27 din cei 85 de absolvenţi prezenţi, astăzi, la bursa locurilor de muncă, au fost selectaţi pentru angajare, în municipiile Sibiu şi Mediaş. 

„Cele 620 de persoane participante (490 la Sibiu şi 130 la Mediaş) au avut de ales dintr-un număr total de 908 locuri de muncă vacante puse la dispoziţie de către 34 agenţi economici din judeţ; la Sibiu 24 firme au oferit 773 locuri de muncă, iar la Mediaş 10 agenţi economici au oferit 135 posturi. Din totalul persoanelor participante 85 au fost absolvenţi ( 60 la Sibiu şi 25 la Mediaş), dintre care 27 au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă (19 la Sibiu şi 8 la Mediaş) în meserii precum: economist, inger de sistem software, inginer electromecanic, inginer mecanic, montator subansamble, operator la maşini cu comandă numerică, lucrător comercial, asistent relaţii publice şi comunicare, agent de securitate, sortator produse şi altele”, se arată în comunicat.

Inginerii şi operatorii la bandă pentru fabricile din industria auto au fost cele mai căutate meserii la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi de la Sibiu.

„Cele mai multe locuri de muncă de la bursă sunt cele de ingineri, mai ales pentru Zona Industrială Vest, pentru cei cu studii superioare. Cei care nu au studii superioare au cele mai multe joburi ca operatori, tot pentru Zona Industrială Vest”, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Radu, purtător de cuvânt al AJOFM Sibiu.

Principalul angajator este compania Continental Automotive Systems, care recrutează 174 de persoane, din care 57 de operatori montaj linii automate şi 54 de ingineri de sistem software.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*