Doctoriță din România ucisă în Germania

Crimă brutală în Germania, unde trupul unei românce de 35 de ani, medic la un spital din orașul Fulda, landul Hessa, a fost descoperit în curtea din spatele locuinței sale.

Elena K. a fost găsită moartă, înjunghiată în gât, luni dimineață, în jurul orei 8:00. Se pare că a fost ucisă când se întorcea acasă, de la spital, potrivit Bild, citat de Digi24.

Elena erau foarte apreciată în spitalul în care lucra, iar vecinii știu că era și o mamă devotată pentru fiul ei de 2 ani. Românca era specializată în chirurgie generală și lucra la spitalul din Fulda de 10 ani.

La câteva ore după ce a fost descoperit trupul doctoriței, poliția a reținut un suspect – fostul iubit al Elenei, un bărbat de 30 de ani. Potrivit anchetatorilor, cei doi au avut o relație agitată, iar femeia a decis să-l părăsească recent.

Se pare că luni dimineață bărbatul a așteptat-o în fața locuinței și, după o ceartă scurtă, a înjunghiat-o în gât. Elena locuia în Germania împreună cu mama și fiul ei de 2 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*