Documente false! Arhitecți sibieni, bănuiți că au „mânărit“ avize de mediu

Câteva cabinete de arhitectură din județ au fost prinse de către inspectorii de mediu sibieni că se foloseau fraudulos de înscrisurile Agenția de Protecția Mediului.

Arhitecții îi induceau în eroare pe clienții cu care lucrau, în sensul că le promiteau că obțin mai repede avizele și documentele de mediu decât ar durat în mod normal.

Conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu a sesizat Poliția, cercetările fiind acum în derulare.

Metoda a funcționat în ultimii doi ani

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mesagerul de Sibiu, că APM Sibiu a identificat pe parcursul anului 2014 și în anul 2015 fotocopii ale unor acte de reglementare pretins a fi emise de APM Sibiu, în fapt acte false. În urma verificărilor realizate în baza de date şi a analizei documentelor, s-a constatat că acestea preluau parțial elemente din decizii emise de autoritatea de mediu pentru alte documentații, fiind aduse modificări în ceea ce privește solicitantul, sediul acestuia, denumirea proiectului/planului și locația de implementare. Actele în cauză aveau drept scop obținerea unor aprobări ulterioare din partea administrației publice locale, aprobări ce impuneau existența actului emis de autoritatea de mediu.

A fost sesizată Poliția

Organele abilitate vor stabili cine sunt vinovații, beneficiarii – persoane fizice sau cabinetele arhitectură care apar în acte. „Falsul material în înscris oficial și uzul de fals constituie infracțiuni. Atenționăm că APM Sibiu a sesizat organele abilitate privind astfel de situații şi că, în urma demersului nostru, organele de cercetare penală fac investigaţii cu privire la actele respective. Având în vedere faptul că aceste acţiuni, în speţă falsificarea actelor de reglementare, sunt uşor de identificat şi dovedit, credem că cei care au intenţia să ocolească legea se vor gândi de două ori înainte să o facă, ştiind care sunt riscurile la care se expun. Considerăm că este de datoria noastră să apărăm legea şi ori de câte ori vom descoperi asemenea fapte, le vom sesiza Poliţiei pentru a fi cercetate“, avertizează Bogdan Gheorghe Trif, directorul executiv al APM Sibiu.

Bogdan TRIF, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu

Bogdan TRIF, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu

APM nu și-a dat acordul pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist

În altă ordine de idei, Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu informează cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de judecată în litigiul pe care instituţia l-a avut cu asociaţia „Neuer Weg“, care a solicitat revocarea deciziei etapei de încadrare nr. 56/05.04.2013 emisă pentru proiectul „Lucrări de achiziţie date seismice – prospecţiuni seismice în perimetrul RG 03 Transilvania Sud“, propus a fi amplasat pe teritoriul administrativ al judeţului Sibiu, promovat de SC PROSPECŢIUNI SA – controlată de Ovidiu Tender – şi care acuza Agenţia de Mediu că şi-a dat acordul pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă, confirmând legalitatea actului de reglementare emis de instituţia noastră prin sentinţa civilă nr. 581/CA/29.04.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, dând câştig de cauză APM Sibiu, care a respectat în totalitate prevederile legale.

Cosmin PALcp@mesageruldesibiu.ro

One Comment

  1. Nicolae Protopopescu says:

    PETITIE : SALVATI CEA MAI VECHE CLADIRE DIN CENTRUL ISTORIC AL SIBIULUI. Cladirea aflata in centrul Sibiului,intre strada Tribunei ( nr. 5 ) si parcul Astra (str.I Lupas nr.6 ) face parte din Patrimoniul National. Cladirea nu are numai smnificatii istorice dar este si cea mai veche de pe strada Tribunei, unde aproape fiecare casa, are semnificatii istorice. Cladirea de la aceasta adresa este singura fara etaj si are o vechime ( atestata ) mai mare de 600 ( SASE SUTE DE ANI ) Cladirea a fost vinduta in 2009 in conditii juridice suspecte (inca neclarificate penal ) Ipotecata la o banca Italiana si vinduta la “licitatie”in conditii la fel de “suspecte” unui milionar italian Luca Badetti,care are firma STANDING HOUSE. Dupa cum reiese din articolul publicat de Traian Deleanu in Turnul Sfatului,cladirea urmeaza sa fie darimata complect si inlocuita cu un monstru “modern”si de o calitate indoielnica ( asemanatoare cu a blocurilor construite in Selimbar pe Stanca ) de firma Standing House. Aceasta cladire este SINGURA CLADIRE ramasa din lantul de cladiri care au existat linga zidul de aparare a orasului ( care a trecut chiar prin mijlocul parcului Astra ) SIBIENI daca va pasa de istoria orasului,nu lasati sa se darime un monument istoric,semnati petitia cit mai repede. In felul acesta convinge-ti autoritatiile Sibiene ca istoria nu se poate cumpara cu bani. Aceasta petitie va fi un protest public,adresata atit autoritatiilor locale,cit si a celor centrale de a oprii distrugerea unui monument istoric. Pentru detalii,cititi articolul scris de Traian Deleanu in Turnul Sfatului : Proiect:locuinte cu regim hotelier si spatii comerciale in centrul istoric al Sibiului. http://www.turnulsfatului.ro/2016/05/15/proiect-locuinte-cu-regim-hotelier-si-spatii-comerciale-centrul-istoric-al-sibiului/ 26 iulie 2016 Autor: Nicolae Protopopescu Adresata : Primariei Sibiu,Serviciului de Urbanistica Sibiu,Agentiei locale si nationale de Protectie a Monumentelor Istorice,Arh.Radu Horotan,Luca Badetti.

    27/07/2016

    Autor: Nicolae Protopopescu

    Destinatar: Primaria Sibiu,Serviciul de Urbanistica Sibiu,Protectia Monumentelor Istorice,Arh.Radu Horotan,Luca Badetti.

Dă-i un răspuns lui Nicolae Protopopescu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*