Doi jucători de la CSU Sibiu, convocați la națională!

Doi dintre jucătorii BC CSU Sibiu vor îmbrăca tricourile naționalei, în luna februarie. Mirel Dragoste și Radu Paliciuc au fost convocați la lot.

Echipa națională va disputa două partide în campania de calificare pentru World Cup 2019.

Mirel Dragoste

„Federația Română de Baschet a anunțat componența echipei naționale pentru meciurile de calificare la World Cup 2019, iar din lot fac parte doi dintre jucătorii echipei noastre. Radu Paliciuc este unul dintre jucătorii care au mai reprezentat țara noastră și la Eurobasket 2017, iar Mirel Dragoste a participat vara trecută la Universiada de la Taipei. Cu siguranță, prestațiile lor din campionatul intern i-au determinat pe oficialii din Federația Română de Baschet să îi convoace la lotul național pentru partidele oficiale care vor avea loc luna viitoare”, au anunțat reprezentanții clubului sibian.

Cei doi jucători vor începe pregătirile la Cluj Napoca, în 19 februarie, urmând să dispute două partide oficiale: în 23 februarie, în Croația și la Cluj Napoca, în 26 februarie, cu Italia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*