DOLIU la Jandarmeria Sibiu. A murit plutonierul adjutant șef Wolff Gerhard

Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu a ridicat drapelul de doliu astăzi, după ce unul dintre angajați inspectoratului, plutonierul adjutant șef Wolff Gerhard, a trecut în Lumea Celor Drepți.

Foto: Jandarmeria Sibiu

Vestea tristă a fost anunțată pe pagina de facebook a Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, acolo unde colegii plutonierului trecut la cele veșnice și-au exprimat public regretul pentru această pierdere și și-au afirmat sprijinul pentru familia acestuia.

”Regretăm profund pierderea colegului nostru plutonier adjutant șef Wolff Gerhard și suntem alături de familia sa cu tot sprijinul de care are nevoie în aceste momente de mare durere sufletească. Sincere condoleanțe!
Ne este foarte greu să găsim cuvinte pentru a exprima tristețea, iar amintirile alături de colegul nostru, care s-a alăturat acestei echipe din anul 1995 sunt tot ceea ce avem acum pentru a-l comemora.
Un jandarm dedicat acestei profesii, un foarte bun camarad, dar mai presus de toate a fost un OM de nădejde!
Mâine, 6 aprilie, ora 19.00, va avea loc o slujbă religioasă la capela Catedralei de pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, iar vineri, 7 aprilie, ora 12.00, va avea loc slujba de înmormântare.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Gerhard!”, este mesajul transmis de jandarmii sibieni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*