Dor de Epoca de Aur? Ceaușescu, cea mai importantă personalitate în opinia românilor

Fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu este, în opinia a peste un sfert dintre români, cea mai influentă personalitate istorică a României moderne.

Sondajul realizat de CT&Research la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) arată rezultate cel puțin interesante privind preferințele românilor la categoria figuri emblematice ale României.

La întrebarea „Care credeţi dvs. că a fost personalitatea istorică cea mai importantă (marcantă) pentru istoria modernă şi contemporană a României?”, 26,6%, adică peste un sfert dintre cei întrebați au răspuns cu numele fostului lider PCR. Acesta a fost urmat de Regele Mihai – 21,4%, Regele Ferdinand I – 11,6%, Regele Carol al II-lea – 5,4% şi Nicolae Iorga – 4,9%.

Pe următoarele locuri s-au situat, în ordine: Regina Maria – 4,8%, Nicolae Titulescu – 4,1%, fostul președinte Ion Iliescu – 3,5%, Mareșalul Ion Antonescu – 3,1%, Gheorghe Gheorghiu Dej – 2,4%, Ion I.C. Brătianu – 2,3%; Corneliu Coposu – 2,3%; fostul președinte Traian Băsescu – 1,1%, actualul lider de stat Klaus Iohannis – 1,0%, respectiv fostul președinte Emil Constantinescu – 0,4%.

Un procent de 0,1% au numit „Altă personalitate istorică”, iar 5,1% s-au încadrat la „Nu ştiu/Nu răspund”.

La cealaltă categorie, la întrebarea „Care credeţi dvs. că a fost personalitatea culturală cea mai importantă (marcantă) pentru istoria modernă şi contemporană a României?”, românii l-au aşezat pe primul loc pe Constantin Brâncuşi – 30,3%, urmat de George Enescu – 18,6%, Nicolae Iorga – 8,8%, Mircea Eliade – 6,2% şi Gheorghe Zamfir – 6,1%.

Următorii în clasament sunt: Maria Tănase – 6,0%, Emil Cioran – 4,0%, Marin Preda – 3,4%, Petre Ţuţea – 2,5%, Eugen Ionescu – 1,6%, Nicolae Steinhardt – 1,2%, Constantin Noica – 1,1%, Dumitru Stăniloae – 1,0%, Sergiu Celibidache – 0,8% şi Zoe Dumitrescu Buşulenga – 0,1%.

În rândul celor care Nu ştiu/Nu răspund s-au situat 7,9% dintre respondenţi, iar 0,3% s-au încadrat la „Altă personalitate culturală”.

Sondajul – prima cercetare comparativă pentru regiunile istorice Transilvania, Moldova, Muntenia şi Basarabia (R. Moldova) – a fost realizat la nivel naţional, în perioada 13 – 21 noiembrie, pe un eşantion multistratificat, probabilistic de 1.400 persoane, reprezentativ pentru populaţia României neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2,6%, la un grad de încredere de 95%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*