Dosar penal la bătrânețe. Un septuagenar s-a distrat „pe seama” polițiștilor: fugă, alcool, permis lipsă

Aseară, în municipiul Mediaș. în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, la vederea echipajului de poliție din cadrul Biroului Rutier Mediaș, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Dârlos, a tras pe dreapta și a traversat strada prin loc nepermis. Abordat de către polițiștii rutieri, bărbatul a declarat că documentele sale de identificare, precum și cele ale autoturismului se află în mașină. Însoțit de către polițiști, ajuns lângă autoturism, bărbatul a încercat să fugă, fiind prins imediat de către agenții de poliție.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul medieșeanului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

În plus, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*