Dosare penale la doar 20 de ani

Ieri seară, în comuna Iacobeni, polițiștii au prins un localnic în vârstă de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Azi noapte, în Ocna Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Rusciori.  În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*