Dotări IT pentru școli

Primăria Sibiu a achiziționat 695 de laptop-uri și 706 webcam-uri, pentru a dota 34 de școli și licee sibiene care au nevoie de acestea pentru desfășurarea cursurilor online.

Valoarea acestei investiții se ridică la 2,7 milioane de lei.Un număr de 695 de laptop-uri au fost deja predate către unitățile de învățământ.

Laptop-uri performante

Numărul de laptop-uri repartizat fiecărei școli a fost în funcție de necesarul transmis de fiecare școală și liceu, astfel încât fiecare clasă să aibă un astfel de instrument pentru cadrele didactice care țin cursurile în sistem online. Laptop-urile marca Dell sunt echipate cu procesoare Intel Core i3, au 8 GB RAM memorie, ecran de 15,6 inch și un hard SSD de 256 GB, astfel încât răspund cerințelor tehnice pentru desfășurarea în bune condiții a orelor de curs online.

„Televiziunea“ din clasă

Începând cu 1 noiembrie, Primăria Sibiu va distribui și cele 706 webcam-uri achiziționate pentru a sprijini procesul de educație în sistem online. Fiecare clasă din școli și licee va primi o astfel de cameră web, cu rezoluție a imaginii 4K Ultra HD, cu autofocus și autoframing și captare omnidirecțională de până la 12 metri. Sistemul este completat de un microfon cu difuzor, cu conectare inteligentă prin bluetooth.

Când vin banii?

Municipalitatea a depus în noiembrie 2020 un proiect pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Competitivitate pentru achiziția a 1.340 de laptopuri pentru cadrele didactice, 706 camere web și 668 de table interactive pentru dotarea sălilor de clasă. În prezent proiectul depus a trecut de etapa de evaluare în cadrul Programului și se așteaptă decizia referitoare la acordarea finanțării. În funcție de disponibilitatea fondurilor europene pe această axă, sumele cheltuite din bugetul local pot fi astfel recuperate, urmând să se achiziționeze și restul echipamentelor prevăzute în proiect.

Având în vedere că acordarea finanțării presupune demersuri mai îndelungate, Primăria Sibiu a achiziționat cu resurse din bugetul local o parte din aceste echipamente pentru a le pune la dispoziția unităților de învățământ cât mai repede.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*