Două compoziții în re minor, în programul concertului de joi al Filarmonicii sibiene

Prietenii muzicii sunt invitați, joi, 25 mai, ora 19.00, la Sala Thalia, la concertul simfonic susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu sub conducerea dirijorului Grigor Palikarov.

Foto: Filarmonica Sibiu

În programul serii se află Concertul pentru pian și orchestră în re minor, op. 13, de Benjamin Britten, și Simfonia nr. VII în re minor, op. 70, de Antonin Dvořák.

Concertul pentru pian și orchestră în re minor, op. 13, compus în 1938, apoi revizuit în 1945, a fost prima dintre cele trei lucrări pentru pian și orchestră ale lui Benjamin Britten, alături de Young Apollo, op. 16 și Diversions, op. 21, compoziții care constituie o parte unică, dar încă puțin explorată, a creației sale.
”Concertul va fi interpretat de Alessandro Marano, un pianist apreciat pentru seriozitatea și sensibilitatea sa, precum și pentru profunzimea interpretărilor sale muzicale. Alessandro Marano este director artistic al Orchestra Sinfonica di Cosenza și al Festivalului Internațional de Pian din Cosenza (Italia), președinte al asociației culturale și muzicale Amici del pianoforte “Franz Liszt”, profesor de pian la Conservatorul de Muzică “N. Rota” din Monopoili”, spun reprezentanții Filarmonicii sibiene.
Celebrul compozitor ceh care a cucerit Europa, Antonín Dvořák, a scris ”Simfonia a VII-a în re minor, op. 70”, în perioada 1884-1885, la invitația Societății Filarmonice din Londra, care l-a ales ca membru de onoare. Aceasta îl reprezintă pe Dvořák în cel mai bun mod. Are o structură
ambițioasă și un mesaj puternic, fiind considerată cea mai bună simfonie din creația lui Dvořák de către specialiști precum John Clapham sau Bernard Shore.

Biletele sunt puse în vânzare, la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari), la casa de bilete a Filarmonicii și online pe www.iabilet.ro, www.filarmonicasibiu.ro și Filarmonica Sibiu App.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*