Două școli speciale, modernizate cu bani europeni

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu va investi 4 milioane de euro în modernizarea a două centre şcolare pentru educaţie incluzivă din municipiile Sibiu şi Mediaş, aceşti bani provenind din finanţări europene.

Prin lucrări de aproape 3 milioane de euro, centrul şcolar incluziv din municipiul Sibiu urmează să fie mutat într-o clădire din curtea Spitalului de Psihiatrie. În prezent, acesta funcţionează în centrul municipiului Sibiu.

„Avem în derulare investiţii şi lucrări importante în infrastructura rutieră şi susţinem, începând cu acest an, modernizarea Centrelor de Educaţie Incluzivă de la Mediaş şi din Sibiu, pentru care vom asigura inclusiv dotări importante, cu mobilier şcolar, tehnică de calcul şi echipamente IT, materiale educaţionale interactive şi jocuri. Sperăm că astfel vom face mult mai atractiv învăţământul pentru elevii cu nevoi specifice din judeţ. Pentru următoarea perioadă de finanţare, avem în vedere modernizarea centrului similar din Dumbrăveni, dar şi multe alte investiţii importante, în domeniul infrastructurii, inclusiv în cea privind domeniul cultural, care trebuie să susţină relansarea turismului după pandemie în judeţul nostru“, a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o conferință de resă.

Peste 400 de copii vor beneficia de proiect

Cererea de finanţare pentru realizarea de investiţii la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) din Mediaş a fost pregătită de Consiliul Judeţean Sibiu, autoritatea tutelară a Centrului, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de învăţământ ale celor 111 copii şi tineri care studiază aici, în vederea creşterii numărului acestora până la 176 (din care 89 fete şi 87 băieţi).

Pe de altă parte, cererea de finanţare pentru modernizarea Şcolii nr. 22 prevede reabilitarea acestui imobil de pe strada Bagdazar din municipiul Sibiu, în vederea relocării centrului de educaţie incluzivă din oraş. În viitorul centru vor studia 258 de copii, din care 80 fete şi 178 băieţi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*