Dragnea pune sub semnul întrebării referendumul anunțat de Iohannis, dar susține că nu vrea să suspende președintele

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat ieri că nu este ‘foarte limpede’ dacă se poate organiza referendum pe o posibilă lege a amnistiei sau grațierii pentru că, deocamdată, există ‘doar niște intenții’ și a arătat că așteaptă decizia CCR în acest sens.

Liviu Dragnea | foto: Ovidiu Lebu

„Nu este foarte limpede dacă poate organiza (n.r. președintele) referendum pe o posibilă lege a amnistiei sau grațierii, deocamdată vorbim de niște intenții, asta a inflamat. A fost un scenariu de care noi am știut, ca să aducă în discuție niște proiecte care nu erau pe ordinea de zi, care nu urmau să se întâmple în ziua respectivă sau în zilele respective. A creat această emoție ca să poată să se încheie cu acest miting și să poată să discute despre referendum și, eventual, să continue cu aceste încălcări de Constituție și de lege, să ajungem noi în situația să îl suspendăm. Ceea ce noi nu vrem să facem”, a afirmat Dragnea, la România TV, preluat de Agerpres.

Potrivit acestuia, există o decizie a CCR cu privire la domeniile în care se poate organiza referendum. „Este o decizie a Curții Constituționale care spune că poate decide și în alte domenii. În același timp, există articolul 74 din Constituție care, la alineatul 2, spune un lucru foarte important — este și dreptul pentru un număr de cetățeni să aibă inițiativă legislativă. În schimb, cetățenii nu pot avea inițiativă legislativă pentru politica fiscală, pentru politica externă, pentru legea amnistiei sau grațierii. Deci, dacă cetățenii n-au dreptul la această inițiativă legislativă scrisă în Constituție, să inițieze o lege a grațierii, nu știu dacă se poate organiza un referendum în care cetățenii să spună ‘da’ sau ‘nu’ pentru legea grațierii, pentru că este în contradicție cu articolul 74. Când o să vedem solicitarea, o să analizăm, o să dăm un punct de vedere care e consultativ de la Parlament, vedem ce spune și Curtea Constituțională”, a arătat președintele Camerei Deputaților.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*