Dragoman mai ia o medalie. Aur cu echipa la Campionatele Balcanice

Andreea Dragoman continuă să țină capul de afiș al săptămânii în sportul sibian. După parcursul formidabil la Campionatul European de tenis de masă individual seniori de la München, unde a luat argintul la dublu feminin, a reușit să ia aurul cu echipa României la Campionatele Balcanice de la Sarajevo (Bosnia-Herțegovina).

foto: facebook/FRTM

Medieșeanca noastră face parte dintr-un lot din care mai fac parte Adina Diaconu, Irina Ciobanu și Alina Zaharia. „Echipele de aur ale României, cea feminină și masculină, au dominat competiția care are loc în Sarajevo prin sportivii Adina Diaconu, Irina Ciobanu, Andreea Dragoman, Alina Zaharia, Hunor Szocs, Cristian Chirița, Iulian Chirița, Andrei Istrate și antrenorii Viorel Filimon și Ionuț Seni. La finalul primelor două zile, ambele echipe au avut un parcurs asemănător, cu clasarea pe primul loc în grupe și cu victorii pe linie pe tabloul principal, doar cu 3-0 și 3-1, până în finala probei. În meciul pentru medalia de aur, adversară a fost Turcia, atât la feminin, cât și la masculin, iar campionii noștri au fost la înălțime cu victorii clare: 3-0 la feminin și 3-1 la masculin. Felicitări! Hai, România!“, a transmis Federația Română de tenis de masă.

Începând de ieri, sportivii români țintesc medaliile la simplu feminin/masculin, dublu feminin/masculin/mixt.

Andreea Dragoman a ieșit din grupele preliminare cu 2 victorii clare, 3-0 cu Viktoria Persova (Bulgaria) și 3-0 cu Jelena Mrdjen (Bosnia și Herțegovina), calificându-se direct în optimi.

La dublu feminin, alături de Alina Zaharia, joacă în optimi cu perechea K. Mihailov/A. Uce (Macedonia de Nord), iar la dublu mixt, alături de Hunor Szocs, va întâlni chiar azi perechea I. Katic/T. Jokic (Serbia), după două victorii în fazele inferioare, 3-0 cu F. Karabaxhaku/S. Hashani (Kosovo) și 3-1 cu perechea Y. Velichkov/S. Mutlu (Bulgaria).

Toate rezultatele de la Campionatele Balcanice de tenis de masă 2022, AICI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*