Drumul județean care leagă Agnita de Sighișoara a fost complet modernizat

Lucrările de modernizare ale Drumului județean 106 între Agnita și Sighișoara au fost finalizate.

Lucrările de modernizare a drumului, în lungime de 32 de kilometri au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile.

La conferința de presă organizată cu ocazia inaugurării investiției au participat președinții Consiliilor Județene Sibiu și Mureș, Daniela Cîmpean, respectiv Péter Ferenc. Au fost prezenți deasemenea și primari ai unor localități tranzitate de drum și reprezentantul constructorului, firma Geiger.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a subliniat faptul că lucrarea de modernizare a fost finalizată cu două luni mai devreme decât era preconizat. Ea a remarcat și faptul că această alternativă de a ajunge de la Sibiu la Sighișoara este preferată de mulți șoferi în detrimentul variantei prin Mediaș.

„Cel puțin cu 35% a crescut traficul pe acest drum față de momentul în care s-a început investiția (…). Ideea este că spre Sighișoara sibienii preferă acest traseu prin Agnita în detrimentul traseului care până acum, în cea mai mare parte îl parcurgeau prin Mediaș” a spus Daniela Câmpean.

 

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a sectorului de drum Agnita – Sighișoara se ridică la suma de aproximativ 118 milioane de lei.

 

Sectorul de drum reabilitat parcurge 26,6 kilometri pe teritoriul județului Sibiu și 5,6 kilometri pe teritoriul județului Mureș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*