Dumitru Chisăliță: „Gazele din depozite nu pot acoperi cu totul importurile din timpul iernii”

Cantitatea mare de gaze pe care o are România în depozite nu este suficientă pentru a acoperi cu totul importurile necesare în vârfurile de consum din iarnă, a afirmat, miercuri, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, informează AGERPRES.

„Trebuie să fim atenţi şi să ne debarasăm un pic de mitul înmagazinării gazelor naturale. În ultima vreme, depozitele de gaze ni se prezintă ca fiind soluţia miraculoasă care poate să înlocuiască gazele din import. Din păcate, nu există această posibilitate, nici la nivelul României, nici al Uniunii Europene”, a spus el, la Forumul Gazelor Naturale, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Chisăliţă a arătat că depozitele au fost construite mai mult din perspective comerciale şi tehnologice şi mai puţin din punctul de vedere al asigurării securităţii.

„Practic, ele nu au fost gândite niciodată să fie capabile să asigure 100% importuri. Este un element pozitiv că avem multe gaze în depozite, dar nu vom putea înlocui toată cantitatea de gaze care ar fi necesară în vârfuri de consum şi care anii trecuţi venea din import din Federaţia Rusă”, a explicat preşedintele asociaţiei.

România a depăşit pragul de 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, ceea ce reprezintă un record absolut, a scris luni, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Potrivit acestuia, luni, 7 noiembrie, sunt în depozite 3.000,7 milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă 97,75% din capacitatea totală.

„Da, repet: NU vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, a susţinut Popescu.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite, potrivit Transgaz.

Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*