După 20 de ani, sibienii repun titlul la bătaie!

Baschetbaliștii CSU Forest Sibiu, cei care au scris istorie, când au câștigat primul titlu de campioni pentru sportul sibian de echipă, se pregătesc să reîmbrace tricourile verzi și să intre pe parchet, în confruntarea cu Steaua București.

Cornel Alecu, Benny Pelger, Claudiu Muntean, Nelu Lefter, Bogdan Spânu, Gabi Viciu, Viorel Ciocian, Ovidiu Teleabă, Attila Kincses și Silviu Corodi, îndrumați de antrenorul lor, Mircea Vulc, vor rejuca meciul 5 al finalei din 1995, sâmbătă, 4 iulie, de la 17.30.

CSU Forest Sibiu se va reuni în formulă aproape completă

CSU Forest Sibiu se va reuni în formulă aproape completă

CSU Forest Sibiu se va întruni în formulă aproape completă. „Ne bucurăm să ne reîntâlnim după 20 de ani, ca și în romanul lui Dumas. Sper să fie o revedere plăcută, atât pentru noi, cât și pentru suporterii de atunci și să ne readucem aminte cu plăcere de acele vremuri frumoase. Am ținut să invităm pe toți de atunci: antrenori, jucători, arbitri și ne pare nespus de rău că fostul secretar al Federației, dl. Mircea Câmpeanu, nu va putea fi prezent“, a explicat Vulc. Sorin Ardelean, Horia Păun (actual președinte al FRB), Adrian Voinescu, Ștefan Lecca, Marius Dobă, Dragoș Barbu și antrenorul Stelei din 1995, Dumitru Lecca, vor fi și ei prezenți.

Evenimentul de la Sala Transilvania va debuta la 17.30, cu o partidă demonstrativă între echipele de juniori ale CSU Sibiu, urmată de rejucarea finalei legendare, de la orele 18.00. Intrarea este liberă.

Cei care nu pot ajunge la meci au ocazia să urmărească partida transmisă în direct pe internet.

Click aici pentru a vedea transmisia!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*