Echipa de proiect – EUREGA Interreg Europe ajunge la Kuopio pentru schimb de experiență (P)

Echipa de proiect EUREGA Interreg Europe a Consiliului Județean Sibiu alături de patru din partenerii care fac parte din proiect s-au deplasat săptămâna trecută la Kuopio, în Finlanda la cea de-a treia vizită de schimb de experiență găzduită de ProAgria Pohjois-Savo.

La întâlnire au participat delegați din cele șapte regiuni europene partenere, din care face parte si echipa de proiect din Sibiu. Echipa care a reprezentat județul nostru a fost formată din: Doris Banciu – Consiliul Județean Sibiu – Manager Proiect – EUREGA Interreg Europe, Cristian Cismaru – consultat tehnic pe proiect, Ana Lazăr – Manager produs “Mic dejun sibian” – Asociația Județeană de Turism Sibiu, Cornelia Popa – cadru didactic Colegiul Tehnic Terezianum și Mihaela Gherghel – Muzeograf CNM ASTRA.

“In contextul unei dezvoltări strategice a județului Sibiu pe partea de gastronomie, proiectul EUREGA Interreg Europe este pentru noi o oportunitate de a avea acces la experiențe și know how deja validat de ceilalți parteneri. De asemenea, și județul nostru a contribuit substanțial cu experiențe si bune practici în cadrul proiectului, care cu siguranță vor sta la baza dezvoltării unor strategii care să influențeze politicile în domeniu. Obiectivul principal pentru județul Sibiu este de a crea toată infrastructura necesară pentru a proteja și stimula gastronomia ca parte din patrimoniul cultural, urmând să includem și să recunoaștem alimentația și gastronomia la nivelul politicilor locale și regionale în scopul unei creșteri economice în acest sector“, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

Scopul vizitei a fost colectarea și diseminarea bunelor practici din partea tuturor partenerilor în domeniul gastronomiei, sănătății și educației în vederea schimbării politicilor privind consumul de produse alimentare locale,  cât și dezvoltarea unor inițiative care să valorifice produsele alimentare locale ca mijloc de a asigura și promova un stil de viață sănătos.

Tema principală a vizitei a fost gastronomia și sănătatea, astfel, cei 25 de participanți, parteneri EUREGA Interreg Europe împreună cu invitații lor au luat parte la un program de trei zile în care partenerii din regiunea Kuopio au prezentat cele mai importante initiative, dar și know-how-ul regiunii, care s-a bazat pe doua subiecte: dieta Nordică și prânzul gratuit în școala finlandeză. Studiile de caz au inclus cercetările efectuate în regiune cu privire la noua tendință gastronomică (Future Food Unit din Universitatea de Științe, Savonia), cercetarea și cultivarea fructelor de pădure (Universitatea din Finlanda de Est), dieta nordică în comparație cu modul obișnuit de alimentație al finlandezilor (Universitatea din Finlanda de Est).

În cadrul sesiunilor de schimb de experiență tematică a fost prezentat și proiectul Asociației Județene de Turism Sibiu “Mic dejun Sibian” care vizează introducerea unor produse sănătoase locale în meniul de mic dejun al restaurantelor locale și al facilităților de cazare, de asemenea au mai fost prezentate și un proiect cu privire la sănătate din regiunea Brabantul de Nord care a reușit să influențeze obiceiurile alimentare ale cetățenilor pentru a preveni bolile legate de nutriție, precum și inițiativele derulate și implentate în Irlanda care încurajează oamenii să mănânce sănătos și să ducă o viață mai sănătoasă.

Despre proiectul EUREGA Interreg Europe

Proiectul EUREGA Interreg Europe se bazează pe o lungă colaborare a regiunilor dedicată prezervării și valorizării tradițiilor gastronomice proprii și astfel dezvoltării comunităților acestora. Din proiect fac parte nouă parteneri care sunt membri ai Platformei ERG (European Region of Gastronomy Platform – ERG Platform) și care au găzduit sau vor găzdui în curând în regiunea lor un anumit an dedicat gastronomiei. Ideea proiectului a apărut din această colaborare, deoarece finanțarea prin Interreg Europe ar putea oferi un imbold și un instrument care până în prezent lipsea, pentru a permite includerea hranei și a gastronomiei în strategii și politici, ca parte a unui efort de dezvoltare integrat, bazat pe oferta locală. EUREGA Interreg Europe a fost creat pentru a accelera, a spori și a asigura recunoașterea și includerea produselor alimentare și gastronomiei în strategii și politici de la nivel regional, național și, eventual, european, referitoare la patrimoniul cultural, dezvoltarea economică, turismul, ocuparea forței de muncă și educația.

Mai multe detalii cu privire la proiectul EUREGA Interreg Europe regăsiți aici: http://www.cjsibiu.ro/proiecte/eurega-2/

Informații suplimentare cu privire la proiectul EUREGA Interreg Europe din Sibiu, România:

· Doris Banciu – Manager de proiect EUREGA Interreg Europe

· Email: doris.banciu@cjsibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*