Echipa lui Pelici înfruntă campioana României: „Sperăm să fim inspirați, iar la final să ne bucurăm alături de suporteri”

Alexandru Pelici, antrenorul principal al echipei sibiene, a declarat că urmează o săptămână extrem de dificilă, în care le va întâlni pe campioana en-titre și vicecampioana FCSB în campionat, iar în 16-imile Cupei României, pe liderul Ligii 2, Academica Clinceni.

Alexandru Pelici

Tehnicianul a recunoscut că echipa nu traversează o perioadă liniștită, dar că nici nu se poate spune că e în criză. Pelici consideră că mai degrabă se poate afirma că este o criză de rezultate.

”Ne aflăm înaintea unei săptămâni pline, cu două meciuri foarte importante de campionat, iar între ele, un meci din Cupa României, la Clinceni. E o săptămână grea, din care ne dorim să ieșim cu fruntea sus, să acumulăm cât mai multe puncte în campionat și să ne calificăm în optimile Cupei. Nu suntem într-o situație tocmai bună, dar nu este nici o situație de criză. E o criză a rezultatelor, pentru că venim după 3 înfrângeri la limită, cu gol marcat la Dinamo și – lucrul ce ne-a dat peste cap – acea eliminare a lui Tsoumou. Poate, dacă am fi rămas 11 contra 11, altul ar fi fost rezultatul. Apoi, un meci pierdut cu Mediașul și acest eșec cu Viitorul, o echipă pe terenul căreia se câștigă foarte greu puncte, o echipă bună din Liga 1, care joacă un fotbal total. În toate aceste meciuri cred că am avut momente bune și chiar foarte bune, ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, la nivelul adversarilor, doar că nu am reușit să luăm puncte. Asta este dureros! (…) Faptul că am avut momente bune ne face să sperăm că putem să jucăm de la egal la egal cu orice echipă din acest campionat. Vor apărea și punctele. Sperăm să avem și un dram de noroc în meciurile foarte grele, cu campioana și vicecampioana României”, a spus Pelici.

Partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj va avea loc în această după-amiază, de la ora 15.00, pe Stadionul Trans-Sil din Tg. Mureș.

Antrenorul ”alb-roșiilor” nu îl va putea folosi pe Andrei Hergheligiu, care este accidentat. ”Nu avem probleme de lot. Nu avem suspendați. Din păcate, ”Herghe” e în continuare accidentat, nu vom putea conta pe el. În rest, toată lumea e aptă. Sperăm să fim inspirați înaintea jocului, să alegem cel mai bun ”unsprezece”, iar la sfârșit să ne bucurăm împreună cu suporterii noștri care ne vor însoți la Tg. Mureș”, a mai spus tehnicianul.

”Ai dreptul să fii supărat, dar nu ai dreptul să fii și rău”

Alex Pelici li s-a adresat și celor care, în ultimele zile, au postat mesaje pe conturile de socializare ale echipei sau cele ale suporterilor. Antrenorul echipei sibiene i-a invitat pe cei care l-au contestat la un dialog și chiar să asiste la antrenamente. ”Cred că nimeni nu-și dorește mai mult decât noi să avem rezultate, iar echipa să meargă bine, să putem juca acasă, pentru că nu am promovat să jucăm în alte părți, am promovat să jucăm în fața sibienilor, dar sunt lucruri care ne depășesc, care nu depind de noi. La fel de bine, din punct de vedere tehnic, cred că nimeni nu-și dorește mai mult decât mine să avem rezultate, pentru că echipa asta este și un produs al meu, al staff-ului și al băieților. E normal ca, atunci când investești sentimente și muncă, să îți dorești ca echipa să meargă cel mai bine. Am înțeles că se vine cu tot felul de propuneri. Eu nu am cont de Facebook, deci nu exist, asta ca o glumă, cum se vorbește în viața de zi cu zi. Îi invit pe cei care sunt supărați – au tot dreptul să fie supărați – să vină la stadion, să stăm de vorbă, să participe la antrenamentele echipei, să vadă ce facem. Putem sta de vorbă despre fotbal oricând doresc. Un înțelept spunea că ai dreptul să fii supărat, dar nu ai dreptul să fii și rău. E ușor să arunci cu înjurături din spatele unei tastaturi, sub diferite nickname-uri, să împroști cu noroi în stânga și-n dreapta. Nu cred că, printre cei care fac așa ceva, sunt oamenii care vin după noi la sute de kilometri. Pentru oamenii aceia avem tot respectul. La meciul cu Viitorul au fost 6-7 suporteri. Au tot respectul și toată dragostea noastră. Pentru ei facem tot ce facem și pentru cei care sunt alături de noi la Tg. Mureș”, a mai afirmat Pelici.

Alex Pelici a mai adăugat că este hotărât să se sacrifice, dacă va fi pentru binele echipei, dar este convins că echipa își va reveni. ”Eu nu sunt legat de scaun. Dacă se consideră că plecarea mea e pentru binele echipei, oricând mă dau la o parte. Nu va trebui să mă dea cineva afară, pentru că voi pleca singur. Dar, în momentul de față, cred că putem avea rezultate, cred că putem face treabă bună, așa cum am mai făcut-o. Acum 3-4 luni în urmă, când ne calificam în finala Cupei României, tot ăștia eram. Am spus-o la începutul campionatului, nu se compară Liga 1 cu Liga 2. Obiectivul meu este să ne clasăm pe locul 10. Suntem la 3 puncte de locul 10, puncte pe care le putem obține oricând, în orice meci. Sunt alte echipe, mult mai bine cotate, care sunt pe acolo, locurile 10-11, echipe care au mult mai multă experiență în Liga 1, echipe cu nume mult mai sonore”, a mai spus Pelici.

”Suntem într-un moment neplăcut, dar cu atât mai mult vom fi mai puternici dacă îl vom depăși”

La rândul său, Răzvan Dâlbea a vorbit despre situația în care se află echipa sibiană. Dâlbea e de părere că FC Hermannstadt o greșeală colectivă s-a dovedit hotărâtoare în meciul cu FC Viitorul. Totodată, căpitanul FC Hermannstadt crede că ”alb-roșiii” sunt capabili să depășească situația și să obțină un rezultat pozitiv cu CFR Cluj. ”Ultimele rezultate nu sunt în favoarea noastră, dar încercăm să rămânem pozitivi în gândire și să ne facem treaba cât mai bine. Vreau să mă refer doar la meciul cu Viitorul și la cel care ne așteaptă, cu CFR Cluj. Din punctul meu de vedere, am întâlnit echipa care joacă fotbalul cel mai frumos din Liga 1. Cred că în multe momente ale jocului ne-am ridicat la nivelul lor. Viitorul nu și-a creat foarte multe ocazii. Din păcate, am suferit, cum am suferit și în celelalte  meciuri, am comis o greșeală colectivă într-un moment care nu prevestea nimic, a fost cam singura lor ocazie din prima repriză, și iată că, până la urmă, acest moment a fost hotărâtor. Am avut și noi situații de a marca, chiar 3-4 situații bune, dar lipsa unei decizii bune în momentul decisiv a făcut să nu marcăm. (…) Am primit gol pe niște greșeli pe care, în mod normal, n-ar trebui să le facem. Meciul cu CFR Cluj e acum cel mai important acum pentru că e primul. Nu trebuie să ne gândim că întâlnim actuala campioană, ci faptul că avem nevoie de puncte. Cred că le vom putea obține dacă vom fi foarte concentrați și ne vom sacrifica pentru această echipă. Într-adevăr, ne aflăm într-un moment neplăcut, dar cu atât mai mult vom fi mai puternici dacă vom reuși să depășim aceste momente. Am încredere în toți cei care fac parte din familia noastră că vom depăși aceste momente”, a declarat Dâlbea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*