Echipajul sibian Barbu – Iancu recuperează la Bacău. Locul secund în Raliul Moldovei

Echipajul sibian Sebastian Barbu – Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally 2) a terminat pe locul secund în Raliul Moldovei, după Simone Tempestini – Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally 2 Evo), dar a revenit pe locul întâi în Clasamentul General. Etapa a 6-a a Campionatul Național de Raliuri Betano a avut loc în perioada 5-7 august pe macadam, în județul Bacău.

  • Articol de Dan GREAVU

foto: facebook/Sebastian Barbu

„Am terminat pe 2 în Raliul Moldovei Bacău. Un raliu intens și dur. Am reușit un rezultat bun în economia campionatului acum și ne concentrăm pe ceea ce urmează.“, a declarat Sebastian Barbu, pe pagina sa de socializare.

Sibienii au reușit să încheie în fața echipajului Andrei Gârtofan – Doru Vraja, lider înaintea cursei în Clasamentul General al Campionatului Național de Raliuri Betano. În urma acestui rezultat, sibienii au revenit în frunte, cu 187,6 pct. față de 186,20 câte au acumulat până acum echipajul Gârtofan-Vraja. În cursa pentru titlul din acest an a intrat și echipajul Simone – Itu, care  a recuperat până la 23.6 puncte în spatele liderilor, astfel că ultimele 3 etape se anunță incendiare.

„În urma acestei etape, Sebastian Barbu a preluat din nou fotoliul de lider cu 187.6 puncte, urmat de Gîrtofan jr cu 186.2, în timp ce Tempestini are 164 de puncte. De menționat e faptul că se iau în calcul cele mai bune 7 rezultate din totalul de 9 runde programate. Cel mai dezavantajat în acest moment este Gîrtofan jr, care are puncte în toate rundele de până acum, în timp ce Barbu are o absență, iar Tempestini două raliuri de 0 puncte din cauza abandonurilor. Au mai rămas trei runde: Iași (macadam), Cluj (asfalt) și Brașov (macadam).“, transmite Federația Română de Automobilism Sportiv.

Următoarea etapă are loc în perioada 2-4 septembrie, în nordul Moldovei, unde este programat Raliul Iașului, tot de macadam.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*