Echipamente medicale importante donate pentru SCJU Sibiu

Unul dintre cei mai importanți parteneri ai SCJU Sibiu în demersul continuu de creștere a calității actului medical  este Asociația Împreună pentru Sănătate, care de la înființare, a sprijinit permanent prin donații cea mai mare unitate sanitară din județ.

Foto: SCJU Sibiu

Și în cel de-al IV-a trimestru anului anterior, Asociația Împreună pentru Sănătate s-a remarcat printr-o activitate intensă,  aproximativ 567.000 de lei obținuți din sponsorizări fiind utilizați pentru achiziția de aparatură și echipamente, care au fost ulterior donate spitalului județean.

Din sumele obținute de asociație, circa 423.000 lei au provenit de la Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA, care este unul dintre cei mai importanți susținători ai activității medicale din județul Sibiu, iar 144.000 de lei la următorii sponsori: Sigemo, Kovostroj, Compa, Expertarom, Moara Cibin, Fritzmeier, Lanco și Transilvania  Automobile respectiv din redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către asociație (circa 15.000 lei).

Printre cele mai importante echipamente medicale donate spitalului enumerăm:

  • Lampă scialitică Polaris cu led în valoare de 839,99 lei pentru Blocul Operator Ortopedie;
  • Sistem motor chirurgical rotativ cu accesorii pentru Bloc Operator Ortopedie în valoare de 39.809,07 lei;
  • Lampă scialitică Luvis cu led în valoare de 80,622,5 lei pentru Bloc Operator Chirurgie;
  • Modul aparat imunohistiochimie pentru Serviciul de Anatomie Patologică în valoare de 59.500 lei;
  • Cabinet inteligent dublu cu două coloane pentru depozitarea, monitorizarea și managementul medicației în valoare de 151.296,6 lei – destinat Secției Clinice Neurologie;
  • Materiale diverse și consumabile pentru efectuare investigații și proceduri de înaltă performanță – angiograf (ghiduri, catetere, microcatetere, stent retriver, lenjerie, etc.) – circa 175.000 lei.

 

În primul rând mulțumesc tuturor sponsorilor, pentru că aceste donații li se datorează. Avem parte de sprijin consistent din partea companiilor dar și persoanelor fizice  și pot spune că împreună am construit o comunicate solidă, gata oricând să se implice pentru dezvoltarea serviciilor medicale, alături de autoritățile județene. Le mulțumesc și celor care au direcționat către asociație cota de 3,5% din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil și fac un apel către cetățeni să vină în continuare alături de alături de noi, prin această contribuție. Formularul pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit poate fi descărcat de pe https://scjus.ro/wp-content/uploads/2023/02/Formular-3.5.pdf”, a declarat Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.

Este vital pentru orice organism medical să aibă o susținere puternică din direcții multiple și suntem recunoscători că, pe lângă implicarea autorităților în schimbarea la față a infrastructurii spitalului, care este în plin proces de desfășurare, avem alături de noi și mediul de afaceri precum si cetățenii sibieni care au contribuit prin donații. Mulțumesc Asociației <Împreună pentru Sănătate>  care este liantul care a contribuit la coagularea acestei comunități, și le mulțumesc tuturor sponsorilor”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Asociația Împreună Pentru Sănătate fost înființată în anul 2021 și are drept scop atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale în vederea susținerii activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru îmbunătățirea și facilitarea procesului de dezvoltare a serviciilor medicale acordate populației

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*