Educaţie pr(in) Muzeu

CNM Astra desfășoră în perioada octombrie – decembrie o campanie dedicată exclusiv copiilor și care își propune să-i sprijine pe elevi să înțeleagă tradiţiile populare.

educatie-prin-muzeu-4Campania ,,Educaţie pr(in) Muzeu”  se desfăşoară în perioada octombrie – decembrie 2016. Acest program de educaţie muzeală cuprinde nouă ateliere creative dedicate copiilor din clasele primare, gimnaziale şi din liceu. Primele două vor avea loc în Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder (Sibiu, Piaţa Mică, nr. 11) şi în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Gospodăria din Poiana Sibiului.

,,Scopul acestor ateliere este de a-i sprijini pe elevi să înţeleagă tradiţiile contribuind, practic, în şi la reliefarea lor. Unul dintre ateliere este cel de confecţionat instrumente muzicale din materiale reciclabile, cum sunt seminţele de orez, in fasole, grâu, mac sau zahăr, beţe din lemn, sticle şi pahare din plastic, baloane, scoici, hârtie, aţă, sfoară şi hârtie colorată/ creponată. Copii vor avea ocazia să viziteze expoziţia de instrumente muzicale din Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder. Aici vor fi utilizate o serie de hărţi pe care elevii vor schiţa amplasarea geografică a locaţiei de provenienţă a fiecărui instrument.”, a declarat Raluca Andrei, pedagog muzeal C.N.M. ASTRA.

Atelier despre casa tradțională

Un alt atelier interactiv dedicat copiilor din clasele gimnaziale şi liceu este ,,Casa mea de la țară”. Scopul acestui atelier este familiarizarea elevilor cu o gospodărie din cadrul Muzeului (Gospodăria din Poiana Sibiului) şi activitatea ei. După ce vor vizita gospodăria (casa şi grădina) cei înscrişi vor primi foi de hârtie pe care fiecare va desena planul casei tradiţionale pe care şi‐ar dori să o aibă.

Înscrieri

Prețul acestor două ateliere este de 5 lei / copil, intrarea în Muzeu fiind inclusă în acest tarif. Activitățile din program vor fi corelate cu vizitarea expozițiilor temporare și permanente ale CNM ASTRA. Detalii și programări pot fi obţinute de luni până vineri, între orele 8.15 – 16.00 de la Raluca Ioana Andrei – pedagog muzeal – tel. 0751166526, raluca.andrei@muzeulastra.com și Tinela Maria Pătruț – pedagog muzeal – tel. 0751166534,  tinela.patrut@muzeulastra.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*