Elevi din zece școli și grădinițe participă la un spectacol caritabil pentru susținerea școlii speciale din Parcul Astra

Cadrele didactice și elevii de la CSEI nr. 2 Sibiu și-au propus să marcheze Ziua Copilului într-un mod inedit, lansând un proiect în cadrul Maratonului Internațional Sibiu.

”Prin proiectul «Universul simțurilor», dorim să oferim elevilor școlii posibilitatea de a urma terapii specializate de stimulare polisenzorială într-un spațiu special dotat care stimulează dezvoltarea, facilitând procesul de învățare pentru elevii cu diferite dizabilități (de vedere, de auz, sindrom Down, autism etc.). Cu mic, cu mare ne vom pune în mișcare în scopul strângerii de fonduri pentru realizarea unei camere de stimulare polisenzorială”, a anunțat Teodora Neagu.

Acest proiect vine în întâmpinarea provocării în fața căreia se află școala, aceea de a răspunde nevoilor numărului tot mai mare de elevi cu dizabilități grave care se adresează CSEI 2 Sibiu.

Pentru susținerea acestui proiect, în data de 10 aprilie, de la ora 16, în Sala Festivă a Bibliotecii Astra Sibiu, Corp A, etaj 2, elevii CSEI nr. 2 Sibiu, în parteneriat cu prietenii lor din comunitate, elevi la alte școli din județul Sibiu, vor organiza un spectacol și un bazar caritabil, acțiunea fiind complementară proiectului depus la Maratonul Internațional Sibiu. La spectacol vor prezenta momente artistice, alături de elevii cu dizabilități de la CSEI nr. 2 Sibiu, colegi din școli și grădinițe din județul Sibiu – școli partenere ale CSEI nr. 2 Sibiu în diferite activități desfășurate pe parcursul acestui an școlar. Tot în cadrul acestui eveniment, copiii pun în vânzare diferite obiecte handmade – icoane pe sticlă pictate de ei, decorațiuni  și felicitări, iar surpriza evenimentului va fi o tombolă.

”E un proiect special care a adus împreună o multime de oameni, cu aceeași dorință. Avem alături nu doar sibieni, ci și persoane care s-au alăturat cauzei noastre susținându-ne din alte județe sau chiar din afara țării. Ne bucură mult faptul că elevi din zece școli și grădinițe din județul Sibiu au ales să se implice în susținerea proiectului «Universul simțurilor», participând cu momente artistice la spectacolul caritabil și donând obiecte făcute de ei, pentru bazar, dăruind astfel fiecare, puțin din talentul lor. Dorim să le mulțumim pentru susținere!”, transmite Camelia Balint.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*