Elevii din Copșa Mică, „viitorul bunelor maniere”

216 copii ai claselor primare din Copșa Mică au aflat mai multe despre regulile de bune maniere. Aceștia au primit, recent, vizita membrilor AsociațieiSibiu 1191″, care le-au oferit în dar broșuri ce cuprind informații utile despre normele de bună purtare. Totodată, au luat parte la lecții interactive și s-au arătat foarte încântați că au plecat acasă cu multe teme de reflecție.

Asociația „Sibiu 1191″ pune mare accent pe educația copiilor, ce reprezintă o prioritate pentru orice societate. De curând, organizația a efectuat o scurtă vizită în cele trei școli din Copșa Mică, deslușindu-le copiilor tainele bunelor maniere.

Proiectul „Sibiu – Orașul Bunelor Maniere. Copiii – viitorul bunelor maniere” și-a propus să sublinieze într-o manieră inedită regulile de bună purtare, abordând în fața celor mici teme precum felul în care se cuvine să se poarte pe stradă, la școală, în relația cu vârstnicii sau în spațiile comune, cum sunt mijloacele de transport sau restaurantele.

Conducerea Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu”: „Este atât de important să ne învățăm copiii cum să aleagă între bine și rău!

Programul s-a derulat în cele două școli gimnaziale și la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică. Conducerile unităților de învățământ au apreciat derularea acestui proiect, punând accent pe faptul că cei mici sunt viitorul țării și că este important ca întreaga societate să le ofere atenția și educația cuvenită.

„Se cunoaște faptul că multe decizii pornesc în viață de la educația pe care o avem, de la bun simț sau bune maniere, de la existența sau inexistența acestora! De aceea, este atât de important să ne învățăm copiii cum să aleagă între bine și rău, pornind de la aceste acțiuni mici, dar semnificative, cu impact asupra comportamentului lor și a modului în care interacționează cu cei din jur. Cred, în același timp, că și noi, adulții, avem de învățat din colaborarea în acest proiect sau că cel puțin ar trebui să ne reamintim faptul că regulile de bună purtare și comportament frumos învățate „în cei șapte ani de-acasă” sau la școală trebuie respectate. Întotdeauna, o vorbă bună, un gest frumos sau un zâmbet, un salut respectuos vor face mai plăcută comunicarea interpersonală. Și așa cum stă descris în „Cuvânt înainte” din broșura intitulată „Primii pași în Bune maniere”, într-adevăr, „copiii sunt viitorul”, iar dacă vrem să nu mai auzim trista expresie „Asta-i România, nu avem ce face!”, să răspundem: „Avem ce, avem cu cine, avem pentru cine!”. Dar totul stă în puterea noastra de a ne alia în a le oferi exemplele bune de urmat. Puterea unui „Te rog” și „Mulțumesc” face minuni în lumea reală și va face diferența mereu între bine și rău, între educat și necivilizat. Ziua de 13 octombrie, atunci când am lansat în școlile generale din Copșa Mică o primă activitate din cadrul proiectului, la nivelul invățământului primar, a fost categoric o zi cu noroc și suntem bucuroși că am fost aleși să fim colaboratori alături de autoritățile locale și Asociația <Sibiu 1191>”, a precizat prof. ing. Cornelia Mihalache, director adjunct al Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică.

Mici modificări din cauza pandemiei de COVID-19

Proiectul „Sibiu- Orașul Bunelor Maniere. Copiii – viitorul bunelor maniere” s-a centrat pe două direcții. Prima dintre acestea s-a adresat comunităților de elevi din județul Sibiu, care au primit broșurile tipărite „Primii pași în bunele maniere”.

În ceea ce privește cel de-al doilea obiectiv al proiectului, unul inovativ, acesta a suferit unele modificări, din cauza situației pandemice actuale. Dacă până în acest an interacțiunea cu cei mici a fost față în față, din cauza COVID-19, organizatorii au decis să continue activitatea proiectului online. Astfel, proiectul, aflat la cea de-a cincea ediție, va crea până la sfărșitl anului un site unde va publica toate temele de bune maniere, pentru a putea fi accesate de oriunde. De asemenea, conform organizatorilor, vor exista inclusiv teste de verificare a cunoștințelor pentru școlarii din întregul județ Sibiu.

Proiectul s-a bucurat de susținerea autorităților locale din Copșa Mică.

„Este un proiect mult așteptat! Am fost foarte bucuros că s-a realizat, deși, din cauza situației pandemice, nu am putut să organizăm tot ce ne-am propus. Copiii au fost foarte încântați, au plecat acasă veseli și au povestit tuturor ce au învățat ei despre bunele maniere! Mulțumim organizatorilor proiectului!”, a spus Daniel-Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și susținut de compania Romgaz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*