Elevii din toate școlile din țară vor fi testați pentru Covid 19

Ministerul Sănătății a anunțat printr-un comunicat de presă că toți elevii din școlile din România vor fi testați periodic pentru Covid 19. Testările vor avea loc de două ori pe săptămână, în fiecare luni și joi. Testările vor fi efectuate cu teste rapide, de salivă de către personalul medical al școlii, acolo unde acest lucru este posibil, sau de către cadrele didactice care vor fi instruite în acest sens.

În documentul care a fost deja trimis școlilor nu se precizează dacă pentru testare este sau nu nevoie de acordul părinților.

În cazul în care vor fi elevi depistați pozitiv la testul rapid, vor fi anunțați imediat părinții sau reprezentanții legali, și DSP pentru efectuarea unui test RT-PCR.

„Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor coordona din punct de vedere metodologic, în colaborare cu inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, testarea pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile  de învățământ și vor asigura instruirea cadrelor medicale și a persoanelor desemnate din unitățile de învățământ privind modalitatea de utilizare a testelor antigen de salivă” se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*