Elevii sibieni au sărbătorit Ziua Gărzii Naţionale de Mediu în cadrul programului ”Săptămâna Verde”

Elevii de la Liceul ”Onisifor Ghibu” şi Scoala Generală ”Nicolae Iorga” din Sibiu au marcat Ziua Gărzii Naţionale de Mediu alături de reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu. În colaborare cu Inspectoratul Scolar Sibiu şi cu unităţile de învăţământ sunt în derulare acţiuni în cadrul cărora copii şi elevii vor fi informaţi despre importanţa protecţiei mediului şi misiunea Gărzii Naţionale de Mediu.

Foto: Garda de Mediu Sibiu

Ziua Gărzii Naţionale de Mediu este sărbătorită anual în data de 12 martie, zi care marchează înfiinţarea acesteia de către Guvernul României în 2003 ca instituţie care aplică prevederile legale privind protecţia factorilor de mediu.
Anul acesta, Ziua Gărzii Naţionale de Mediu este marcată la nivelul Comisariatului Judeţean Sibiu prin acţiuni de conştientizare şi educaţie ecologică, care sunt menite să încurajeze atitudinea responsabilă a tinerei generaţii faţă de mediu înconjurător.
In colaborare cu Inspectoratul Scolar Sibiu şi cu unităţile de învăţământ sunt în derulare acţiuni în cadrul cărora copii şi elevii vor fi informaţi despre importanţa protecţiei mediului şi misiunea Gărzii Naţionale de Mediu în prevenirea riscurilor şi a limitării ameninţărilor de ordin ecologic.
Ziua Gărzii de Mediu se îmbină armonios cu programul ,,Săptămâna Verde“ care este un acord între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor după un raport elaborat de grupul de lucru pe tema educaţiei cu privire la schimbări climatice şi mediu, înfiinţat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale.

”În zilele de 09 şi 10 martie 2023 am ajuns în mijlocul elevilor de la Liceul Onisifor Ghibu şi Scoala Generală Nicolae Iorga participând la evenimentele desfăşurate în cadrul programului ,,Săptămâna Verde”.
Au fost dialoguri constructive şi interesante şi o mare deschidere şi implicare atât din partea generaţiei tinere cât şi din partea cadrelor didactice spre protecţia mediului inconjurător, respect faţă de natură şi dorinţa sinceră de a avea un mediu mai curat, mai verde.
Aceste acţiuni vor fi derulate şi în următoarea perioadă”,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*