Elevii sibienii, inițiați în lumea justiției la Facultatea de Drept

proces simulat Drept 2016Elevii de la liceele și școlile gimnaziale din Sibiu au avut oportunitatea de a intra în fascinanta lume a dreptului și justiției, în cadrul activităților organizate de Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Timp de o săptămână au fost organizate, cu sprijinul cadrelor didactice și al studenților, procese simulate în domeniul dreptului penal, al dreptului civil și al dreptului muncii.

Pentru cunoașterea domeniilor de activitate și alegerea carierei profesionale au fost prezentate profesiile juridice și perspectivele în cariera juridică – judecător, procuror, avocat, consilier juridic, executor judecătoresc, notar public, funcționar public. Familiarizarea elevilor interesaţi de programele de studiu ale Facultăţii de Drept cu modalitatea de desfăşurare a Probei scrise  de verificare a competenţelor lingvistice şi a raţionamentului logic, din cadrul concursului de admitere 2016-2017, s-a concretizat cu o simulare a examenului de admitere.

Vizită la Criminalistică

Pentru descoperirea activităților care se desfășoară în cursul cercetărilor penale, elevii au putut experimenta în cadrul laboratorului de criminalistică trusele specifice, metodele și mijloacele tehnico-științifice suport pentru activitatea de judecată penală.

Participanții impresionați de activitățile desfășurate în cadrul programului și-au exprimat dorința de a participa și la alte acțiuni organizate în cadrul Facultății de Drept

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*