Elita neurochirurgiei internaționale își dă întâlnire la Sibiu

Comunitatea de neurochirurgi din Sibiu, Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Spitalul Clinic de Urgență organizează cea de-a 45-a ediție a Congresului de Societății Române de Neurochirurgie.

Vicențiu Săceleanu

Evenimentul va avea loc la hotelul Ramada din Sibiu, în perioada 16 – 19 octombrie.

„Organizarea acestui congres a devenit tradiție pentru Societatea Română de Neurochirurgie. Congresul oferă oportunitatea experților, profesorilor și practicienilor de a se alătura și a discuta în jurul celor mai importante subiecte din neurochirurgie”, a precizat președintele congresului, șef lucrări Vicențiu Săceleanu, vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie.

La rândul său, președintele Societății Române de Neurochirugie, conf. Horia Pleș, de la Universitatea de Farmacie și Medicină „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat: „Suntem onorați, și în același timp încântați, să găzduim cel de-al 45-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie, împreună cu cel de-al 24-lea Curs de Neurochirurgie Francofonă, în orașul care se mândrește cu oferirea savantului Samuel von Brukenthal și cu titlul de capitală europeană a culturii, titlu primit în anul 2007. Sunt sigur că excelența academică a lectorilor invitați precum și calitatea înaltă a lucrărilor vor face ca acest eveniment să fie memorabil, iar la Sibiu veți descoperi pe lângă paginile marcante de istorie, o remarcabilă tradiție a Școlii Române de Neurochirurgie”.

Lectorii congresului

  • Saleem I. Abdulrauf (SUA)
  • Adrian Bălașa (România)
  • Helmut Bertalanffy (Germania)
  • Harjinder Bhatoe (India)
  • Alexandru V. Ciurea (România)
  • Najia El Abbadi (Maroc)
  • Abdwssamad El Ouahabi (Maroc)
  • Yavor Enchev (Bulgaria)
  • Stefano Ferraresi (Italia)
  • Ioan-Ștefan Florian (România)
  • Radu Mircea Gorgan (România)
  • Marcel Ivanov (Regatul Unit)
  • Uwe Kehler (Germania)
  • Martina Messing-Jünger (Germania)
  • Akio Morita (Japonia)
  • Adriana Olar (SUA)
  • Lukas Rasulic (Serbia)
  • Krešimir Rotim (Croația)
  • Tomislav Sajko (Croația)
  • Amir Samii (Germania)
  • İhsan Solaroğlu (Turcia)
  • Sergiu Susman (România)
  • Alexandru Szathmari (Franța)
  • Keki Turel (India)
  • Nikolay Velinov (Bulgaria)
  • Victor Volovici (Olanda)
  • Peter A. Winkler (Austria)
  • Grigore Zapuhlih (Republica Moldova)

Conform programului, evenimentul medical de la Sibiu va aborda, prin contribuțiile lectorilor români și străini, teme de dezbatere de actualitate din domeniul neurochirurgiei, cum sunt cele legate de neurochirurgia pediatrică, tumori, bune practici în intervențiile chirurgicale, traume, dar vor avea loc și discuții libere sau întâlniri mai puțin formale, precum „Colțul tinerilor neurochirurgi”.

Un comentariu

  1. Pingback: Sibiu | Ziarul Mesagerul – Elita neurochirurgiei internaționale își dă întâlnire la Sibiu – Made in Transilvania

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat