Elogiu adus operei în Concertul de Anul Nou

Soprana Veronica Anușca, tenorul Liviu Indricău, Ansamblul PlaCello, Orchestra Filarmonicii Sibiu, dirijorul Cristian Lupeș și dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu sunt protagoniștii celei de-a 12-a ediții a Concertului de Anul Nou de la Sibiu.

Evenimentul este programat în 30, 31 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021, la Sala Thalia a  Filarmonicii de Stat Sibiu.

Speranță

Ediția a 12-a a celui mai așteptat eveniment monden al sfârșitului de an, Concertul de Anul Nou de la Sibiu, celebrează opera, prin tema generoasă a „Uverturii”.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual, biletele pentru toate cele trei seri vor fi puse în vânzare în momentul în care atât autoritățile locale, cât și noi – organizatorii – vom considera că evenimentul se poate organiza în deplină siguranță din punct de vedere sanitar”, a declarat Sebastian Gheorghiu, producătorul evenimentului.

Evenimentul este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și face parte din proiectul „Anotimpuri V”, reprezentând cel de-al patrulea sezon calendaristic, „Iarna”.
Proiectul „Anotimopuri V” este o acțiune culturală co-finanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu.

Artiști de excepție

Soliști ai Operei Naționale din București, soprana Veronica Anușca și tenorul Liviu Indricău sunt apreciați atât pentru calitățile vocale excepționale, cât și pentru jocul scenic autentic, plin de profunzime.

Ansamblul PlaCello este format din cei mai valoroși violonceliști actuali din România. Cu un repertoriu variat și foarte accesibil pentru public, Ansamblul PlaCello oferă pagini violoncelistice în combinații de două până la șase instrumente, de la repertorii clasice până la muzică de divertisment.

Orchestra Filarmonicii Sibiu este una dintre cele mai dinamice orchestra din țară, apreciată atât pentru prospețimea, pentru versatilitatea repertoriului abordat, cât și pentru implicare în proiecte inedite, de largă popularitate.

Cristian Lupeș este considerat „cel mai nonconformist dirijor român al momentului”, cu o ascensiune surprinzătoare și atipică, fascinând prin ineditul interpretărilor personale și prin concepte de spectacol neconvenționale și foarte moderne.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*