Eșecuri în lanț! FC Voluntari – FC Hermannstadt 3-0 (1-0)

FC Hermannstadt a continuat seria neagră și după reluarea campionatului, 0-3 (0-1) la Voluntari, la capătul unui meci în care a jucat prea puțin pentru a emite pretenții. Partida a avut loc sâmbătă 3 deembrie în cadrul rundei a 19-a a SuperLigii României la fotbal.

foto: facebook/FCH

Măldărășanu cotrobăie de zor prin lotul echipei sale în încercarea de a găsi jucători proaspeți și-n formă care să ridice nivelul de joc al echipei sale. Cu Mino Sota și mai ales Baba Alhassan în evidentă scădere de formă, cu câțiva jucători care n-au mai pus osul la fel ca-n primele etape, revelația FC Hermannstadt a devenit o echipă de pluton, căzută după această rundă de pe loc de play-off. Din păcate, până la finalul anului ne-am putea trezi și mai jos, în condițiile în care mai sunt de jucat două partide, una cu liderul Farul, iar cealaltă cu campioana CFR Cluj.

La Voluntari, Măldă a folosit nu mai puțin de șase jucători noi în primul unsprezece, față de partida pierdută „acasă“ în fața campioanei CFR Cluj: Medina, Antoche, Răuță, Petrescu, Năstăsie și Popescu. Nu am intrat însă prea bine în teren, iar gazdele s-au instalat rapid la cârma partidei. Mai mult, au și reușit deschiderea scorului în minutul 16, prin Costin, care a reluat în plasă din careu o recentrare cu capul a lui Nemec. N-am avut reacție decât spre finalul reprizei, mai întâi prin Năstăsie – șut pe lângă, apoi Baba Alhassan care a nimerit bara chiar în minutul 45.

La reluare, cu două schimbări tactice – Balaure și Biceanu în locul lui Petrescu și respectiv Năstăsie, FC Hermannstadt a preluat ușor, ușor inițiativa, fără a pune serios în pericol poarta ilfoveană. Măldărășanu a forțat apoi cu atacantul Babic în locul lui Alhassan, dar golul n-a picat unde ne doream. Nemec a profitat de o eroare ofensivă a sibienilor, transformată în contraatac, iar scorul s-a dus la 2-0 pentru gazde (‘73).

Pentru că un necaz nu vine niciodată singur, în minutul 83 înregistrăm o nouă eroare a defensivei noastre, în preajma careului mic, iar Damașcan ne dă lovitura de grație: 3-0

Un meci pe care îl dorim uitat repede, pierdut la o diferență totuși exagerată, în condițiile în care am consemnat un joc echilibrat, dar în care gazdele au punctat la toate ocaziile avute.

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt a coborât pe 8 în clasament, cu 27 de puncte, golaveraj 21-20. În runda următoare va reveni cu adevărat acasă, pe Stadionul Municipal din Sibiu, sâmbătă 10 decembrie, de la ora 19, în meciul cu liderul Farul Constanța. Ne așteaptă un meci cu o încărcătură aparte, dincolo de inaugurarea stadionului urmând să întâlnim o echipă în mare formă, care tocmai a stabilit scorul campionatului: 8-0 cu FC Botoșani.

FC Hermannstadt: Letica – Medina, Antoche, I. Stoica (Issah ‘90), Opruţ – Răuţă, Baba Alhassan (Babic ‘72), I. Petrescu (Balaure ‘46), Năstăsie (Biceanu ‘46), C. Popescu, D. Paraschiv (Buhăcianu ‘84). Antrenor: Marius Măldărăşanu

FC Voluntari: M. Popa – Meleke (Ricardinho ‘79), Matricardi, Armaş – Costin, Omar Govea (Vaican ‘86), Florea (Tavares ‘67), Raţă, Aliji (A. Vlad ‘86) – Nemec (Merloi ‘78), Damaşcan. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Etapa a 19-a a SuperLigii

 UTA – Sepsi Sfântu Gheorge 1-4

Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj 2-0

FC Voluntari – Hermannstadt 3-0

Universitatea Craiova – U Craiova 1948 0-2

Farul – FC Botoșani 8-0

CFR Cluj – Chindia Târgoviște 2-0

FC Argeș – Rapid 1-1

FCSB – CS Mioveni, astăzi, de la ora 19

CLASAMENT

sursa: LPF

DECLARAȚII DUPĂ MECI

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*