Euro încheie anul aproape de 4,65 lei

Penultima săptămână a acestui an a readus euro pe creștere, pe fondul majorării cererii de valută, dar și a creșterii tensiunilor în Europa, după victoria separatiștilor din Catalonia.

Participanții la piața valutară și-au luat, de asemenea, poziții de protecție, înainte de mini-vacanța prilejuită de sărbătoarea Crăciunului.

Cursul euro a scăzut la începutul perioadei 18 – 26 decembrie​​ la 4,6210 lei, minim al ultimelor aproape două luni, dar a încheiat-o la 4,6401 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat între 4,631 și 4,644 lei, după o deschidere la 4,634 lei. La închiderea pieței locale, cotațiile erau de 4,638 – 4,641 lei.

Azi dimineață, cotațiile pe raportul euro/leu, de pe piețele internaționale care au fost deschise, erau de 4,638 – 4,645 lei.

În ultimele zile din 2017, nu se așteaptă o scădere a euro sub pragul de 4,64 lei, comercianții fiind interesați să achiziționeze, din timp, valuta necesară pentru achitarea importurilor pe care le-au făcut pentru a potoli foamea de cumpărături a românilor.

Oricum, Executivul se arată foarte optimist în privința evoluției raportului euro/leu în 2018, mizând pe un curs mediu de 4,55 lei, conform proiecției realizate de Comisia Națională de Prognoză pentru proiectul de buget. Acesta este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 3,1% şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Media dolarului american a fluctuat între 3,9051 și 3,9243 lei, cursul de sfârșitul intervalului fiind stabilit la 3,9569 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 3,901 și 3,922 lei.

Moneda elvețiană s-a mișcat pe piețele internaționale în culoarul 1,161 – 1,175 franci/euro, astfel că media a scăzut de la 3,9715 la 3,9564 lei, perioada fiind încheiată la 3,9569 lei.

Deprecierea leului față de euro a fost însoțită de o scădere a indicilor ROBOR. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei și care afectează în mod direct buzunarele românilor, a coborât la finalul perioadei la 2,09%, cel mai scăzut nivel începând cu 16 noiembrie.

Indicele la șase luni a scăzut la 2,29%, minimul ultimei luni, iar cei la nouă și 12 luni au coborât la rândul lor la 2,32%, respectiv 2,35%.

Perechea euro/dolar a fluctuat în jurul pragului de 1,18 dolari (1,1738 – 1,1890 dolari), investitorii din Europa și America alegând prudența înainte de minivacanța de Crăciun, dar și după victoria separatiștilor din Catalonia, la alegerile anticipate care s-au desfășurat în această regiune a Spaniei.

A existat, totuși, și o mică sincopă, conform Bloomberg. În dimineața de Crăciun, euro a scăzut, în doar câteva minute cu 3%, la 1,1558 dolari, minim care nu mai fusese atins de la jumătatea lui iulie. Conform analiștilor, a fost o „greșeală” provocată de un algoritm de tranzacționare pe calculator, care a fost remediată rapid.

Azi dimineață, tranzacțiile se realizau între 1,1856 și 1,1876 dolari.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*