Europarlamentarul Nicu Ștefănuță organizează un concurs pentru tinerii artiști, cu tema: Viața și opera lui Emil Cioran (CP)

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Renew Europe) lansează un concurs pentru tinerii artiști, cu tema: Viața și opera lui Emil Cioran. Tinerii între 18 și 30 de ani, pasionați de pictură, desen, sculptură, fotografie sau colaje sunt invitați să participe la concurs cu creația lor artistică cu tema Cioran și pot câștiga o excursie la Parlamentul European de la Bruxelles.

Foto: Nicu Ștefănuță

Concursul se lansează în cadrul Festivalului Cioran: De la Rășinari la Paris, găzduit de Nicu Ștefănuță la Sibiu, în 10 aprilie, la 112 ani de la nașterea lui Emil Cioran.

Toate creațiile artistice își vor găsi loc la Sibiu, la Biroul Europarlamentarului Nicu Ștefănuță, însă cele mai bune 3 (selectate de către un juriu format din experți în artă) vor fi expuse în cadrul unei expoziții pe care Nicu Ștefănuță o va organiza la Biblioteca ASTRA.

Mai mult, cei 3 artiști vor fi premiați cu o excursie la Parlamentul European de la Bruxelles.

Așadar, tinerii artiști pot trimite creația lor Cioran până pe 24 martie la adresa Biroului Europarlamentar Nicolae Ștefănuță Sibiu (Str. Turnului 12). Pentru informații suplimentare, echipa lui Nicu Ștefănuță poate fi contactată la adresa de e-mail teamstefanuta@gmail.com.

Link postare Facebook: https://www.facebook.com/NicuStefanutaMEP/posts/pfbid0Uk6tN4dzmS5AFZHuxmfoXEm8fodTaPmmvtxPv7yEG2nzPJStNKyxCaFXntMgMpBpl

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*