EXCLUSIV Moș Crăciun ajunge cu … trabantul la Povestea Calendarului, cel mai spectaculos parc tematic din România. Este lângă Sibiu

Anul acesta, Moș Crăciun va ajunge la Povestea Calendarului, cel mai spectaculos parc tematic din România, aflat în Porumbacu de Sus, cu o mașinuță Trabant, special pregătită pentru el.

”Pentru a decora mașinuța, ca să fie pe placul Moșului, au lucrat, timp de două săptămâni, trei artiști vizuali din Sibiu: Adrian Jurge, Alexandru Bunescu și Irina Ene. Așadar, anul acesta Moș Crăciun vine nu pe horn, nu călare pe reni, în trăsură sau în sanie, ci cu Mașinuța Poveștii Calendarului!”, a declarat pentru Mesagerul de Sibiu, Anca Damian, unul dintre artizanii proiectului Poveștii Calendarului.

Și tot cu această mașinuță specială, Moșul va duce către copiii defavorizați cadourile dăruite de copiii și părinții care au vizitat Povestea Calendarului. Campania de strângere de cadouri a fost inițiată de către administratorii parcului tematic, împreună cu Asociația Filantropică „Sfântul Nicolae”, din Valea Aurie, Sibiu, iar cei care vor să facă o bucurie copiilor mai puțin norocoși, mai au timp până în seara zilei de 22  decembrie.

”Toate cadorile trebuie să fie ambalate frumos în cutii, pentru a-i bucura pe micuții care le vor primi.  Cutia poate conține orice considerați că este potrivit pentru un copil cu vârsta între 6-12 ani (dulciuri, fructe, hăinuțe noi, accesorii, jucării, rechizite, decorațiuni de Crăciun, produse de uz caznic, de igienă etc.) Puteți include și o scrisoare sau felicitare de Crăciun, sigur va ajunge la sufletul copilului care va primi cadoul. Nu dăruiți alimente perisabile sau lucruri vechi, folosite. Toate cutiile vor fi lăsate în Căsuța lui Crăciun de la Povestea Calendarului, în grija Spiridușului de Serviciu. De acolo Moșul le va prelua și le va duce către copiii defavorizați asistați de Asociația Filantropică <<Sfântul Nicolae>>”, spune Anca Damian.

Povestea Calendarului, un parc thematic unic în România, situat la 40 de kilometri de Sibiu, la poalele Munților Făgăraș, în comuna Porumbacu de Sus, îi așteaptă zilnic, pe toți copiii, mici sau mari, pentru o incursiune fantastică în lumea basmelor.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*