EXCLUSIVITATE | Senatorul Arcaș a demisionat de la șefia PSD Mediaș: „Am investit toată încrederea într-o nouă generație de politicieni medieșeni!”

Senatorul Viorel Arcaș și-a înaintat, astăzi, demisia din funcția de președinte al organizației municipale Mediaș. Mesagerul de Sibiu a obținut documentul prin care Arcaș își motivează decizia.

„Intenția acestei demisii am anunțat-o public încă din anul 2016. Reprezintă trecerea într-o nouă etapă a organizației din Mediaș pe care am condus-o din anul 2004. Se realizează acum un schimb de generații, deziderat căruia m-am dedicat de o bună perioadă de timp și care a început să se contureze cu adevărat înaintea alegerilor locale din 2016. M-am străduit și am investit toată încrederea într-o nouă generație de politicieni medieșeni, de la care personal am așteptări pe măsura eforturilor mele, dar și a exigențelor și standardelor politice actuale”, a argumentat Arcaș, în documentul transmis președintelui interimar al organizației județene PSD Sibiu, Bogdan Trif.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*