Exerciţiu multiinstituţional în gara sibiu

În zilele de 14 şi 15 martie a.c., la nivelul judeţului Sibiu sunt organizate şi desfăşurate acţiuni pe calea ferată care au drept scop combaterea criminalităţii, activităţi înscrise în calendarul RAILPOL şi denumite generic RAIL ACTION DAY – 24 BLUE

În data de 14 martie, între orele 10,00 – 12,00, la iniţiativa Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu, pe raza Staţiei CFR Sibiu, a avut loc un exerciţiu derulat pe două paliere de acţiune: semnalarea şi identificarea unor obiecte suspecte în incinta Staţiei CFR, respectiv descoperirea unui dispozitiv exploziv improvizat într-un tren de persoane.

Obiective

Obiectivele principale ale activităţii au viza creşterea gradului de securitate în domeniul transporturilor feroviare, prevenirea şi combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor din domeniul transporturilor feroviare, în special cele privind terorismul, imigraţia ilegală şi conexe acestora (trafic de persoane, arme, muniții, materiale explozive, substanțe interzise, droguri, etc.), combaterea migraţiei ilegale, pregătirea autorităţilor competente ale statului pentru intervenţia în cazul unui atac cu bombă la nivelul unui terminal de transport, având în vedere numărul mare de persoane care se află în acesta la un moment dat şi pregătirea populaţiei cu privire la modul de acţiune al autorităţilor statului în cazul unui atac cu bombă, în vederea conştientizării faptului că, în astfel de situaţii, trebuie respectate îndrumările autorităţilor.

Comasare de forţe

La simulare au participat poliţişti din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu, poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Criminalistic, cei de la Centrul Chinologic Sibiu, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, cadre ale I.S.U. Sibiu, Echipa de Intervenţie Antiteroristă Pirotehnică din cadrul Direcţiei Judeţene de Informaţii Sibiu, precum şi reprezentanţi din cadrul D.I.I.C.O.T Sibiu.

Pe parcursul activităţilor, accesul în Staţia CFR Sibiu şi în perimetrul acesteia a fost restricţionat, iar prin staţia de amplificare au fost difuzate mesaje de informare a publicului cu privire la această simulare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*