Experiențe idilice la Transylvania Horse Show 2017

16-18 iunie se anunță a fi unul dintre cele mai frumoase weekend-uri, ce pot fi petrecute în Transilvania alături de familie în mijlocul unui peisaj pitoresc. La Prod, în comuna Hoghilag, se desfășoară cea de-a șaptea ediție a Transylvania Horse Show, votat pentru a cincea oară în ultimii 6 ani cea mai populară competiție ecvestră universitară din întreaga lume.

În cadrul evenimentului, organizatorii au pregătit o serie de activități noi de agrement și explorare a naturii: o zonă extinsă de agrement cu cai și ponei pentru cei mici, drumeții; un aventura park amenajat cu teren de volei, tras cu arcul, tir cu pușca airsoft; ateliere creative de pălării de cowboy, pictură pe apă, potcoave din lemn, puzzle-uri cu cai; yoga în aer liber pentru copii; atelier despre păsările din zona Transilvaniei, plus o zonă amplă de obiecte hand-made, bunătăți locale și un spațiu nou dedicat vegetarienilor.

În premieră pentru această ediție, împreună cu „Colinele Transilvaniei” se vor organiza multiple activități conexe evenimentului pentru a contura un program de weekend inedit, în împrejurimile Sighișoarei. De la excursii cu bicicleta înspre eveniment și de la eveniment spre obiective din zonă (biserici fortificate), cine în localuri din top din împrejurimile Sighișoarei, cazări recomandate, ce facilitează acces la eveniment prin abonamente la preț redus și multe altele.

Una dintre atracțiile evenimentului va fi demonstrația de acrobații ecvestre susținută de călăreții Cross-Country Farm.

Vizitatorii pot afla de pe pagina de Facebook a evenimentului care sunt cele mai frumoase cazări din zonă și se pot înscrie la tururi nocturne ghidate, prin cetatea medievală a Sighișoarei.

95 de călăreți din 15 țări s-au înscris la Transylvania Horse Show 2017

Transylvania Horse Show este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente universitare din lume. Participanți din Marea Britanie, S.U.A., Irlanda, Germania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția, Finlanda, Suedia, Norvegia, Spania, Estonia s-au înscris cu două luni înainte de începerea evenimentului la Concursul Internaţional Universitar – Cupa Naţiunilor.

Ca în fiecare an, Transylvania Horse Show va găzdui două tipuri de competiţii oficiale: Cupa României la probă completă (cu probele de dresaj, obstacole și cross country- obstacole naturale pe teren variat) categoria Novici și Prenovici, organizată în colaborare cu Federația Ecvestră Română (FER) şi Concursul Internaţional Universitar – Cupa Naţiunilor pentru Studenţi, organizat în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC).

Gândit ca un show, evenimentul a reușit să aducă în atenția publicului larg echitaţia ca sport profesionist şi amator. Ediția de anul trecut a reunit peste cinci mii despectatori, adulți și copii, veniți să vadă competițiile ecvestre, demonstrațiile de acrobație ecvestră, dresajul cu cai frizieni și să participe la activități multi-culturale.


Abonamente și bilete achiziționate până la data de 16 iunie 2017 de aici

  • Abonamente 17- 18 iunie – adulți – 20 lei, adult + 1 copil – 25 lei, adult + 2 copii – 30 lei
  • Bilet pentru o zi (17 sau 18 iunie) – 15 lei, adult + 1 copil – 20 lei, adult + 2 copii – 25 lei

După data de 17 iunie 2017, biletele se pot achiziționa doar de la fața locului

  • Abonamente 17 – 18 iunie – adulți – 25 lei, adult + 1 copil – 40 lei, adult + 2 copii – 45 lei
  • Bilet pentru o zi (17 sau 18 iunie) – adulti – 20 lei, Copii – 10 lei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*