Explozie de forță și culoare, la Muzeul de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Contemporană de pe str. Tribunei nr. 6 va găzdui, în perioada 5 – 27 mai, expoziția „Mission Abstract”, semnată de Lucian Christian Hamsea.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 5 mai, de la orele 16.00 și va fi precedat, la orele 13.00, de lansarea albumului „Landmarks, Lucian Christian Hamsea”.

„Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal vă invită să vă alăturați unei noi misiuni de descoperire a potențialului de exprimare contemporan: Mission Abstract, proiectul expozițional al artistului Christian Lucian Hamsea, originar din Brașov, stabilit la Erlangen / Nürnberg, Germania.

Artist complex, navigând de câteva decenii, cu ușurință și naturalețe, între figurativ și abstract, Lucian Christian Hamsea face, în cele din urmă, o alegere care are atributele uneia definitive, pentru arta abstractă. În lucrările ultimei sale perioade creative, prezentate în Mission Abstract, regăsim forța “ductului Hamsea” și patosul pentru culoare caracteristice artistului, în exprimare abstractă și non descriptivă, marcată de o incontestabilă maturitate artistică. Niciodată vocea sa artistică n-a fost mai puternică, mai clară, mai impresionantă ca în această declarație cu valoare de program care e Mission Abstract.

Așadar înarmați-vă cu imaginație și alăturați-vă exploziei de forță și culoare! Avem o singură misiune: Abstract!”, transmit curatorii expoziției, dr. Cristina Simion, Alexandra Gălăbuț, dr. Alexandru Constantin Chituță.

Lucian Christian Hamsea are numeroase lucrări în colecții publice și private de pe cinci continente, a fost onorat cu titlul de Prof. Honoris Causa și este fondatorul Academiei Luciana (Civitella D’Agliano, Italia). Are o bogată activitate academică și de mentorat artistic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*