Expoziție de debut în anul 2021. Eclectic Land – Florin Viorel

Arta se manifestă prin diferite moduri și tehnici. În acest rol intră în scenă ingeniozitatea artistului care căuta noi materiale și de a realiza noi combinații pentru a-și pune ideile sale într-o viitoare lucrare. Acest fapt îl întâlnim și în cadrul expoziției intitulate sugestiv Eclectic Land semnată de Florin Viorel.

„Artistul stabilit la Sibiu are această forță de a îmbina elemente diverse pentru a înfățișa natura (land). Cu o formare solidă și cu un mediu artistic sibian care îi oferă cele mai eclectice și diverse moduri de creație și inspirație, artistul Florin Viorel reciclează vechi materiale de construcție (în special tablă și cupru) de la vechile clădiri restaurate din cetate inserându-le în lucrările sale. Iată cum acel catalizator pe care îl identificăm la artistul Florin Viorel cu acel genius loci sibian, este întâlnit în construcțiile existente în armonie cu cele informale, în clădiri dar și în oameni, în monumente dar și în idei, în prezent dar și în istorie.

Această combinație între pânză, culoare și materialul de cupru sau tablă denotă un caracter puternic dar totodată și sensibil, vibrant dar și retras. Artistul pendulează între mânuirea pensulei și cea a focului și a ciocanului existând aici o opțiune luată în manieră personală de experiment și provocare.

Noua expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu consolidează imaginea artistului stabilit la Sibiu și subliniază profilul eclectic artistic existent în prezent la Sibiu.

,,Și mai e un lucru ce este necesar de a fi menționat. Există un arc peste timp. În 2007 în același spațiu maestrul Ioan Sbârciu (mentorul artistului) deschidea expoziția Peisaj, Om și Lucru, arta care stabilește reguli, iar acum în 2021 artistul Florin Viorel (ucenicul) deschide o expoziție intitulată Eclectic Land, care prezintă natura în varianta proprie. Prima expoziție menționată în anul eveniment al Sibiului – Capitală Culturală Europeană, iar cea de acum, prima expoziție în anul aniversar 3 secole Brukenthal. Mai este oare necesar să afirmăm că din nou Arta unește și ne salvează!?”, a declarat Alexandru Chituță, curatorul expoziției. 

Expoziția are loc la Muzeul de Artă Contemporană, str. Tribunei, nr. 6, din 22 ianuarie până pe  28 februarie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*