Facultatea de Științe din cadrul ULBS a semnat un parteneriat cu Decathlon Sibiu. Ce prevede parteneriatul

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu continuă politica de implicare în comunitatea locală, prin dezvoltarea de parteneriate cu mediul de afaceri.

În 9 februarie, Facultatea de Științe a semnat un acord de parteneriat pentru următorii cinci ani cu compania Decathlon Sibiu, prin intermediul căruia se dorește colaborarea celor două entități în vederea asigurării de stagii de practică studenților Facultății de Științe în cadrul companiei, facilitarea accesului pe piața muncii, organizarea competițiilor sportive studențești și a unor conferințe. De asemenea, vor fi  organizate ateliere de lucru, de practică, intership, seminarii și vizite de schimb de experiență, ce implică studenți și cadre didactice.

”Noi, la ULBS, suntem convinși că parteneriatele cu mediul de afaceri reprezintă metoda de dezvoltare sustenabilă a întregii comunități. Suntem bucuroși că Facultatea de Științe a realizat acest parteneriat cu Decathlon Sibiu și sperăm ca el să poată fi extins în viitor, atât în beneficiul studenților, dar și al întregii comunități locale”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Parteneriatul ULBS-Decathlon Sibiu prevede și dezvoltarea activității de cercetare – dezvoltare și de valorificare a rezultatelor acesteia. Schimbul reciproc de date și informații relevante, pentru domeniile de interes comun, incluzând – fără însă a se limita – schimburi de publicații, documentații științifice, sau rezultate ale unor programe specifice de cercetare.

”Semnarea parteneriatului cu Decathlon este o continuare a investițiilor pe care le-am început la Facultatea de Științe, prin realizarea celor două terenuri de sport pentru studenții universității. Este un acord pe termen lung, care sperăm să pună bazele unei colaborări solide între universitate și companie, care să fie extinsă în viitor”, a declarat conf. univ. dr. Florin Sofonea, decanul Facultății de Științe.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*