Familia Iohannis îşi ia adio de la casa de pe Bălcescu

Documentele prin care statul român intră în posesia casei din centrul Sibiului, pierdută în instanţă de familia preşedintelui Klaus Ioahnnis, au fost trimise la Ministerul Finanţelor Publice, după ce Fiscul din Sibiu a cerut radierea dreptului de proprietate.

casa Iohannis BalcescuPotrivit conslierului juridic al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, Ilie Stroia, Fiscul a cerut radierea dreptului de proprietate a familiei Iohannis din cartea funciară, iar documentele prin care statul român intră în posesia imobilului situat în centrul Sibiului au fost transmise la Ministerul Finanţelor.

„În temeiul hotărârii judecătoreşti, primul pas care trebuie făcut a fost radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a pârâţilor Bastea Ion, Iohannis Carmen Georgeta şi Iohannis Klaus Werner, care au avut calitatea de cumpărători. În prezent, toate documentele sunt în curs. Noi avem nevoie şi de mandatul de la Direcţia Generală Juridică din Minister, pentru că în numele lor trebuie instrumentat totul, în numele statului român. Documentele prin care statul român intră în posesia dreptului de proprietate au plecat spre Minister. Vom vedea următorii paşi”, a declarat, pentru Mediafax, consilierul juridic Ilie Stroia, şeful Serviciului Juridic din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu.

Familia Iohannis a pierdut definitiv imobilul din centrul Sibiului, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, unde funcţionează sediul unei bănci, în noiembrie 2015 printr-o decizie a Curţii de Apel Braşov, în urma unui proces care a durat mai bine de 16 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*