Fani dedicați: din Japonia la Sibiu pentru NOISM

NOISM, compania japoneza de dans care a jucat în 5 și 6 aprilie, la Sibiu, spectacolul „The Match Seller’s Tale & Passacaglia”, are fani atât de devotați încât o urmează în toată lumea!Astfel, reprezentația de ieri, care s-a jucat cu casa închisă, a avut în public patru spectatori niponi veniți la Sibiu special pentru acest spectacol.

Spectatori fideli ai NOISM au ajuns din Japonia la spectacolul din Sibiu

La reprezentația spectacolului „The Match Seller’s Tale & Passacaglia”, prezentată de compania de dans NOISM, în 6 aprilie, pe scena TNRS, au participat și patru spectatori veniți tocmai din Japonia special pentru acest eveniment.

Unul dintre aceștia, Masayuki Saito, managerul Cine Wind, una dintre cele mai importante destinații culturale ale orașului Niigata, ne-a povestit după spectacol câteva lucruri despre fan clubul NOISM din orașul său.

Astfel, membrii acestuia urmează compania peste tot în lume și, mai ales, în mod tradițional, încearcă să asiste la ultimul spectacol din fiecare turneu – în acest caz, chiar la Sibiu, aseară.

Voluntari motivati

Cea mai puternică motivație pentru efortul lor, dincolo de admirația pentru compania niponă de dans, o reprezintă întâlnirea cu spectatori proveniți din culturi diferite, pentru a afla cât mai multe detalii despre felul în care aceștia se raportează la măiestria dansatorilor japonezi din NOISM: „Este absout uluitor cum, de fiecare dată, deși superlativele abundă peste tot pe unde am fost, totuși felul în care se raportează fiecare spectator, în funcție de cultura și tradițiile propriei țări, e diferit. Mi se pare fascinant să aud oameni atât de diverși împărtășind admirația noastră și oferindu-ne, cu generozitate, atâtea noi unghiuri din care putem privi arta companiei noastre preferate de dans”, a spus Masayuki.

Aprecieri

Cei patru spectatori japonezi prezenți  în public s-au declarat foarte încântați de faptul că finalul turneului s-a desfășurat la Sibiu deoarce au găsit mai multe asemănări între Niigata și Sibiu: ambele orașe, deși nu sunt foarte mari, au o puternică și pregnantă componentă culturală. Fan clubul NOISM din Niigata publică, periodic, și o revistă despre activitatea și evenimentele companiei nipone de dans, foarte apreciată în oraș.

Pasiunea lor pentru compania NOISM și aprecierea pentru dansatori și directorul artistic, Jo Kanamori, vine din calitatea spectacolelor prezentate, iar abordarea dansului și tehnicile folosite sunt, de asemenea, un aspect determinant pentru acțiunile pe care fan clubul le întreprinde.

Spectacolul prezentat de compania NOISM la Sibiu a fost un mare succes. Aceștia au prezentat spctacolul coupé „The Match Seller’s Tale & Passacaglia”, în 5 și 6 aprilie, pe scena naționalului sibian, cu casa închisă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*